X 
Cutremure stiri: 502

Opoziţia a criticat guvernarea pentru graba în adoptarea Legii cu privire la oficiile teritoriale ale Parlamentului

22 mai. 2014,, 10:38   Politică
2803 1
Foto: noi.md
Opoziţia parlamentară în persoana liberalilor (PL) şi comuniştilor (PCRM) a criticat acţiunile Coaliţiei pentru Guvernare Pro-Europeană (CGPE) pentru adoptarea precoce a Legii cu privire la crearea oficiilor teritoriale de informare ale Parlamentului.

Potrivit agenţiei "Infotag", miercuri, în cadrul şedinţei Comisiei juridice, numiri şi imunităţi, deputatul din partea Partidului Liberal Democrat Tudor Deliu a propus să fie exclus din ordinea de zi proiectul de lege privind modificarea Legii cu privire la administraţia publică locală. Potrivit documentului, competenţele consiliilor raionale urmează să fie suplimentate cu crearea condiţiilor pentru organizarea activităţii oficiilor de informare.

Potrivit deputatului, "transmiterea unor astfel de competenţe trebuie să conţină şi un aspect financiar, care lipseşte în proiectul propus".

"Acestea sînt relaţii bilaterale între consiliile raionale şi Parlament. Nu există necesitatea de a introduce în lege competenţe ce au un caracter temporar", a spus Deliu.

Liderul PL, Mihai Ghimpu, a menţionat că, "dacă problema constă în lipsa de bani, atunci în proiectul de lege trebuie inclus un nou punct, unde va fi indicată suma".

"Scrieţi că această prevedere va intra în vigoare doar dacă va exista finanţare – şi nu vor apărea probleme", este convins deputatul.

Deputatul comunist Anatoli Zagorodnîi a amintit deputaţilor CGPE că PCRM i-a avertizat despre astfel de consecinţe la adoptarea proiectului de lege cu privire la oficiile teritoriale ale Parlamentului.

"Am spus atunci că lipseşte mecanismul de activitate a acestor oficii. Trebuia atunci chibzuiți toţi paşii, nu acum. CGPE întotdeauna pune carul înaintea boilor", s-a indignat deputatul.

În rezultat, prin majoritatea voturilor deputaţilor, proiectul a fost retras de pe ordinea de zi.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum considerați : Stabilirea supremației legilor si a altor documente al EU asupra legislatiei interne a Republicii Moldova se referă la problema privind caracterul suveran și independent al statului moldovenesc?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав