X 
Jocurile Olimpice stiri: 105
Transnistria stiri: 1409

Securiştii transnistreni s-au revanşat faţă de colegii ucraineni

19 mai. 2014,, 12:59   Societate
18008 19
Foto: tiras.ru
Grănicerii transnistreni au reţinut sîmbătă, în apropierea punctului de trecere "Hrustovaia", raionul Camenca, două persoane neidentificate îmbrăcate în civil, care se deplasau pe teritoriul Transnistriei de-a lungul frontierei cu Ucraina.

Potrivit comunicatului KBG-ului din Transnistria, citat de agenţia "Infotag", în cadrul anchetei s-a stabilit că aceştia sînt militari ai unităţii de grăniceri din Moghilev-Podolsk, din cadrul Serviciului de Grăniceri al Ucrainei şi se deplasau pentru fortificarea secţiei din Bolgansk din cadrul unităţii de grăniceri din Moghilev-Podolsk.

Acest fapt a fost confirmat de reprezentanţii oficiali ai Serviciului de Grăniceri ai Ucrainei.

Persoanele reţinute seara – sublocotenentul Ruslan Moroz şi caporalul Maxim Ceporniuk – au fost predate reprezentanţilor Serviciului de Grăniceri al Ucrainei. Dar în privinţa lor are loc un control la finele căruia "vor fi traşi la răspundere pentru traversarea ilegală a frontierei de stat".

Pe 16 mai colaboratorii securităţii de stat a Transnistriei serbează ziua profesională. Din structura KGB-ului face parte şi detaşamentul de grăniceri.

La finele lunii martie Serviciul de Securitate al Ucrainei a reţinut în satul ucrainean Pescianka "pentru activitate de spionaj, un ofiţer al KGB-ului transnistrean, în timpul întrunirii acestuia cu un agent ucrainean". Potrivit datelor serviciului de securitate, spionul încerca să stabilească un canal de furnizări ilegale de armament şi muniţii din Transnistria în Ucraina cu scopul de a destabiliza situaţia social-politică şi zădărnicirea alegerilor prezidenţiale din Ucraina. De asemenea, el colecta date referitoare la unităţile militare ale SSU, redislocarea acestora, starea pregătirii de luptă, forţele şi sursele Serviciului Grăniceri de Stat al Ucrainei.

Autorităţile transnistrene au criticat acţiunile ucrainenilor, spunînd că reţinutul pur şi simplu plecase în timpul liber pentru a procura mobilă. Iar deja peste cîteva zile securiştii transnistreni au raportat că au doborît pe teritoriul regiunii o dronă din Ucraina.

Tiraspolul a salutat acapararea Crimeii şi anexarea acesteia la Federație Rusă. Potrivit datelor Ucrainei, transnistrenii participă la lupta federalilor, în particular, la Odessa, împotriva autorităţilor legitime. În legătură cu acest fapt bărbaţilor transnistreni cu vîrste între 16 şi 60 de ani le este interzisă intrarea pe teritoriul Ucrainei.


0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?