|
Foto: timpul.md |
În Republica Moldova a intrat în vigoare legea care prevede anularea taxei la exportul de nuci în mărime de 1,5% din costul acestora, comunică NOI.md. Amendamentele respective au fost votate de Parlament în lectură finală pe 16 aprilie 2014, iar legea a fost publicată în „Monitorul Oficial” pe 9 mai.
Taxa în mărime de 1,5%, care se percepea pentru exportul de nuci, anterior era transferată într-un fond special pentru stimularea cultivării nucilor grecești. Fondul respectiv a fost lichidat, însă taxa continua să fie percepută, ceea ce contravine angajamentelor Moldovei asumate în cadrul Organizației Mondiale a Comerțului. Potrivit acestor angajamente, țara nu trebuie să perceapă taxe pentru export.
Perceperea taxei pentru exportul de nuci contravine normelor comerțului civilizat și reprezintă o barieră în calea stimulării exportului acestei culturi. Moldova exportă anual 11-13 mii de tone de nuci, ceea ce reprezintă 2% din volumul total al exportului. Aproape toate nucile sînt exportate în UE.
Adăuga comentariu