X 
Transnistria stiri: 1395
Preşedintele stiri: 4036

Atenție! În Moldova a început recensămîntul

12 mai. 2014,, 13:10   Societate
4750 0
Foto: rnews.ro
De pe 12 pînă pe 25 mai, circa 12.000 de recenzori îi vor chestiona pe cetăţeni şi le vor înregistra proprietăţile. Şefa Serviciului informare şi comunicare cu mass-media al Biroului Naţional de Statistică (BNS), Natalia Rotaru, a declarat că recenzorii vor merge pe la case în intervalul cuprins între orele 08.00 și 20.00, transmite ipn.md.

Fiecare recenzor va chestiona persoane din 120 de case (apartamente). Cetățenii vor trebui să completeze trei chestionare: unul individual, altul referitor la locuință, iar al treilea referitor la spațiul de locuit colectiv. Persoanele aflate temporar pe teritoriul Republicii Moldova vor trebui să completeze şi ei un chestionar de ședere temporară. Potrivit Nataliei Rotaru, timpul maxim pentru completarea chestionarelor nu va depăși 40 de minute.

În plus, persoanele care nu vor dori să le permită recenzorilor să intre în casă din motive personale sau din lipsa de încredere, precum și pe acelea care, din anumite motive, recenzorii nu le vor vizita, vor avea posibilitatea să completeze chestionarele la primăriile localităților lor, unde va fi de gardă un recenzor. La Chișinău, în acest scop, vor fi deschise 57 de sectoare. Amplasarea lor va coincide cu adresa secțiilor de votare deschise în timpul alegerilor.

Potrivit directorului general adjunct al BNS, Ina Maslo, chestionarele nu vor putea fi falsificate, deoarece acestea conțin coduri speciale. Cetățenii îi vor putea recunoaşte pe recenzori după adeverinţele pe care le deţin respectivii, cu semnătura primarului localităţii. Rezultatele recensămîntului ar putea fi anunţate în luna decembrie a acestui an.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?