Magistratul Vasile Selevestru de la Judecătoria raionului Orhei a fost demis astăzi din funcție de Consiliul Superior al Magistraturii, pentru abateri disciplinare. Decizia a fost luată de instituție, în ciuda faptului că magistratul a decis să plece din proprie inițiativă din sistem, scrie publicația „Adevărul” .
Cererea de eliberare din funcție depusă de judecător a fost respinsă de Consiliul Superior al Magistraturii. Una dintre procedurile disciplinare intentate pe numele judecătorului a fost pornită după ce un inculpat a depus o petiţie la Centrul pentru Drepturile Omului, în care s-a plîns că magistratul tergiversează examinarea cazului său. Dosarul se afla în instanţa din Orhei de mai bine de un an, timp în care nu a avut loc nicio şedinţă de judecată. De asemenea, mandatul de arest preventiv al inculpatului a tot fost prelungit, acesta fiind deţinut în Penitenciarul numărul 17 din Rezina.
Adăuga comentariu