Transnistria stiri: 1408
Preşedintele stiri: 4073

Atenție! Reguli noi de admitere în universități

26 apr. 2014,, 14:00   Societate
12188 0
Foto: novayagazeta.ru
Începînd cu anul de studii 2014-2015, absolvenţii liceelor şi colegiilor vor participa la un concurs unic de admitere în universităţi, indiferent de limba în care au studiat sau locul de reşedinţă, notează site-ul admiterea.md. Aceasta este una din modificările operate de Colegiul Ministerului Educaţiei la Regulamentul de admitere.

Instituția a anulat cotele stabilite în baza principiului locului de trai, care prevedeau că 65 la sută din locurile de studii reveneau elevilor din sate, iar restul celor din oraşe. De asemenea, a fost anulată cota de 20 la sută din numărul total de locuri pentru elevii care au învăţat în altă limbă decît cea română.

“Aceste modificări au fost discutate, au fost susţinute şi de mediile academice şi de studenţi. Credem că va aduce un grad mai mare de concurenţă în mediul candidaţilor. În timpul apropiat ordinul va fi semnat şi regulamentul va intra în vigoare. Va fi aplicat începînd cu admiterea pentru anul de studii 2014-2015″, a declarat viceministrul Educaţiei Igor Grosu.

Totodată, copiii orfani, cei rămaşi fără îngrijirea părinţilor şi cei cu grad sever sau accentuat de dizabilitate vor avea prioritate pentru locurile bugetare prevăzute în cota de 15 la sută, alocată pentru anumite categorii de tineri.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?