X 
Cutremure stiri: 502

Liderii coaliţiei de guvernare neagă faptul că în Guvern ar putea avea loc remanieri

16 apr. 2014,, 12:36   Politică
3255 2
Foto: alfanews.md
Preşedintele Partidului Democrat Marian Lupu, al Partidului Liberal Democrat Vlad Filat şi al Partidului Liberal Reformator Ion Hadîrcă, neagă informaţiile apărute în presă privind posibilele remanieri în cadrul Cabinetului de Miniştri.

Potrivit agenţiei "Infotag", marţi seara, după şedinţa coaliţiei, liderii partidelor de la guvernare au menţionat că subiectul remanierilor nici nu a fost discutat.

"Probabil, există o criză pe piaţa mediatică şi cineva încearcă să creeze asemenea subiecte. Noi nu am discutat despre aceasta. În acelaşi timp, în coaliţie în permanenţă se poartă discuţii privind actul guvernării. Noi discutăm situaţia, revenim cu anumite sugestii", a spus Marian Lupu.

Liderii coaliţiei declară să se întrunesc deseori pentru a discuta diferite probleme.

"Este un lucru ordinar, pe agendă nu a fost nimic extraordinar", a spus Lupu.

Potrivit lui Vlad Filat, "evenimentele care au loc în Ucraina nu sînt departe de ţara noastră, astfel este normal ca să se convoace periodic".

Ion Hadârcă a menţionat că un grup de lucru elaborează un plan pentru a consemna anularea regimului de vize pentru cetăţenii moldoveni.

"Preconizăm să marcăm mai solemn momentul trecerii la regimul liberalizat de vize şi deoarece pe 28 aprilie va fi Paştele Blajinilor, această acţiune se va desfăşura pe 29 aprilie", a spus Hadârcă.

Solicitat de reporterul "Infotag" să comenteze informaţiile despre posibilele remanieri din Guvern, directorul Institutului pentru Politici Publice, Arcadie Barbăroşie, a declarat că acestea sînt doar zvonuri, care nu sînt confirmate de liderii coaliţiei de guvernare.

"Nu ştiu cîte persoane ar accepta un rol de kamikaze. Probabil, aceste remanieri ar avea o logică, doar dacă miniştrii demişi vor fi deferiţi justiţiei pentru acte de corupţie, cu care guvernările de după 2009 se luptă, dar fără prea mare succes", a spus Barbăroşie.

În ceea ce priveşte şedinţele coaliţiei, expertul consideră că liderii de la guvernare trebuie să se întîlnească des pentru a discuta problemele de securitate ale ţării, situaţia energetică, exportul produselor etc.

Anterior, presa a scris că ar urma să fie demişi ministrul de Interne, al Sănătăţii, al Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor, al Ecologiei şi al Muncii şi Protecţiei Sociale şi Familiei. De asemenea, s-ar pune şi problema demiterii şefului Inspectoratului Fiscal.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum considerați : Stabilirea supremației legilor si a altor documente ael EU asupra legislatiei interne a Republicii Moldova es refera al problema privind caracterul suveran si independent al statului moldovenese?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав