|
Foto: noi.md |
Mai mulți deputați s-au luat astăzi la harță în plenul Parlamentului, în timpul dezbaterilor pe marginea unui proiect de lege, din cauza limbii vorbite la ședințele în plen. Scandalul a izbucnit după ce deputații comuniști au cerut raportului să răspundă la întrebările parlamentarilor în limba rusă, dacă are posibilitatea, lucru care i-a nemulțumit pe deputații liberali.
În încercarea de a demonstra că poate vorbi concomitent în română, engleză, rusă, și franceză, deputatul comunist Oleg Reidman s-a dat în spectacol la tribuna centrală a Parlamentului. „Eu pot să vorbesc în orice limbă și pot vorbi și în română, dacă doresc”, a spus Reidman.
Comportamentul lui Reidman a fost criticat de liderul PL, Mihai Ghimpu, care și-a îndemnat colegii să respecte limba de stat. „Monseur Reidman, au revoir! Eu mai înțeleg glumele în coridor, mai știu eu, la o țigară, aici însă este ședința în plen, iar limba oficială este limba română sau limba moldovenească. Vreau să atrag atenția să nu mai permiteți ca cineva să-și bată de joc de limba noastră, nici lui Mușuc, nici lui Reidman”, a spus Ghimpu.
Discursul lui Ghimpu l-a nemulțumit pe deputatul comunist Eduard Mușuc, care a avut o replică în acest sens. „Respect trebuie să avem pentru toate culturile, etniile – este bogăția noastră, înțelegeți sau nu? Dar cred că niciodată nu o să înțelegeți, sînteți un fascist!”, a spus Mușuc.
În cele din urmă, spicherul Parlamentului, Igor Corman, le-a sugerat colegilor să nu depășească limitele bunului simț prin declarațiile pe care le fac.
Adăuga comentariu