Transnistria stiri: 1451
Preşedintele stiri: 4081

Liderul de la Tiraspol a asigurat ambasadorul SUA în Moldova că Transnistria nu reprezintă pericol pentru Ucraina

26 mar. 2014,, 10:00   Societate
3767 0
Евгений Шевчук
Foto: imperialhouse.ru
Transnistria invită reprezentanţii MAE al Ucrainei, precum şi alţi parteneri internaţionali interesaţi "să se asigure de lipsa unor pericole din partea Transnistriei". Despre aceasta a declarat preşedintele autoproclamatei RMN, Evgheni Şevciuk, marţi, în cadrul întrevederii la Tiraspol cu delegaţia Ambasadei SUA, în frunte cu ambasadorul SUA în Republica Moldova, William H. Moser.

Potrivit agenţiei "Infotag", care face referire la pagina web a liderului de la Tiraspol, participanţii la dialog au vorbit despre situaţia din Transnistria şi Ucraina.

Şevciuk şi-a exprimat îngrijorarea în legătură cu restricţiile introduse de Ucraina "privind libera circulaţie a cetăţenilor Federaţiei Ruse, care locuiesc în Transnistria", considerînd că aceste acţiuni "contravin spiritului de bună vecinătate".

Totodată, Şevciuk a menţionat că "la momentul actual, traversarea teritoriului Ucrainei este foarte periculoasă pentru cetăţeni".

Comentînd declaraţia reprezentanţilor oficiali ai Ucrainei despre un anumit pericol militar din partea RMN, Şevciuk a atras atenţia la caracterul dezinformator al acestor declaraţii, care nu sunt confirmate de situaţia reală.

MAE al Ucrainei a comunicat că, potrivit datelor de care dispune, "reprezentanţii grupului operativ de forţe din Transnistria recrutează activişti şi cazaci, care, dîndu-se drept localnici, vor pleca la Odesa pentru a destabiliza situaţia din regiune". Pentru a nu admite provocări, autorităţile Ucrainei au intensificat controlul la frontieră, inclusiv la segmentul transnistrean al frontierei cu Moldova, acordînd atenţie deosebită cetăţenilor Rusiei care intră în ţară. Totodată, nu s-a întreprins nicio măsură de limitare a circulaţiei. Potrivit datelor KGB din Transnistria, de la începutul lunii martie doar 200 de locuitori ai regiunii au fost opriţi la vama cu Ucraina.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?