|
Foto: noi.md |
Chișinăul nu a fost informat oficial despre demersul organelor de conducere din stînga Nistrului privind
alipirea Transnistriei la Federația Rusă. Declarația a fost făcută de șeful statului, Nicolae Timofti, astăzi în cadrul unei conferințe de presă. Potrivit lui Timofti, guvernarea de la Chișinău nu-și va schimba poziția față de diferendul transnistrean și va insista în continuare pe respectarea principiului suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova.
„Am luat cunoștință de faptul că a fost făcută o asemenea declarație, dar oficial, că acest organ neconstituțional, Sovietul Suprem al Transnistriei, a luat așa o decizie – nu. Dar cred eu că astfel de acțiuni sînt contraproductive, nu aduc bine republicii și sînt de părere că chiar și Federației Ruse. Ele nu contribuie la păstrarea acelei imagini internaționale de care se bucura pînă acum Rusia. Dacă va accepta acest demers, va fi un pas greșit”, a menționat Timofti.
Totodată, șeful statului a reiterat poziția autorităților Moldovei față de referendumul organizat în Crimeea, pe care îl califică drept ilegal. Potrivit lui, posibila decizie a Rusiei de anexare a Crimeii va constitui o încălcare gravă a dreptului internațional.
„Noi calificăm drept ilegal și nu recunoaștem rezultatele așa-numitului referendum privind statul Peninsulei Crimeea, reconfirmăm sprijinul pentru unitatea, suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei. Posibila decizie a Rusiei de a anexa Crimeea la teritoriul său va constitui o încălcare gravă a dreptului internațional. Așteptarea este ca poziția și acțiunile Rusiei să corespundă acestor principii și rolului de mediator în procesul de reglementare a conflictului transnistrean”, a remarcat Timofti.
Adăuga comentariu