X 
Cutremure stiri: 506

Șeful parlamentului din Crimeea: ''Vom face tot posibilul ca întreaga Ucraină să se unească cu Rusia"

7 mar. 2014,, 12:30   Externe
6969 8
Foto Фото: agerpres.ro
Președintele parlamentului din Crimeea, Vladimir Konstantinov, aflat vineri într-o vizită la Moscova, a declarat că, după referendumul din 16 martie din republica autonomă ucraineană, va face tot posibilul ca nu numai Crimeea să se unească cu Federația Rusă, ci întreaga Ucraină.

''În ultimii ani, nu o dată am spus că, în Ucraina, va apărea un nou lider, un nou Bogdan Hmelnițki (hatmanul cazacilor, care a condus la jumătatea al XVII-lea coaliția împotriva stăpînirii polono-lituaniene și considerat erou național, n.red), care va uni cele două mari state ale noastre, care nu pot exista separat', a declarat Konstantinov la întrevederea avută cu președintele Dumei, Serghei Narîșkin, și cu liderii fracțiunilor din camera inferioară a parlamentului federal rus, după cum relatează ITAR-TASS.

'Noi, cei din Crimeea, vom face tot posibil ca aceasta să se întîmple, ca nu numai Crimeea să se unească cu Federația Rusă, ci întreaga Ucraină', a adăugat șeful parlamentului local din peninsula rusofonă.

''Ucraina este parte a marii lumi ruse. După ce vom rezolva problema Crimeii — și eu sunt convins că o vom rezolva—, suntem obligați să facem maximum de eforturi pentru a-i proteja nu numai pe ruși, ci pe toți cetățenii din Ucraina, de fascism, nazism, de impertinenta presiune din partea reprezentanților statelor occidentale, care doresc să-și impună ideologia lor și care vorbesc de așa-zisele mari valori europene'', a mai declarat Vladimir Konstantinov, potrivit agenției de presă ruse menționate.

Anterior, președintele Dumei, Serghei Narîșkin, a declarat că parlamentul rus va respecta 'alegerea istorică' a Crimeii la referendumul din 16 martie. 'Vom respecta alegerea istorică a populației din Crimeea. Vom susține alegerea liberă și democratică a populației din Crimeea', a declarat Narîșkin.

De amintit că deputații din Crimeea au votat joi pentru intrarea regiunii în componența Rusiei și au solicitat președintelui rus Vladimir Putin și parlamentului rus să demareze procedura necesară în acest sens.

Totodată, ei au decis organizarea, la 16 martie, a unui referendum în cadrul căruia alegătorii vor putea opta între anexarea peninsulei la Rusia sau o autonomie întărită în componența Ucrainei.

Cererea parlamentului din Crimeea a fost examinată în aceeași zi de președintele rus Vladimir Putin în cadrul unei reuniuni a Consiliului rus de Securitate, iar liderul formațiunii 'Rusia Dreaptă', Serghei Mironov, a indicat că a depus un proiect de lege în Dumă care permite facilitarea atașării la Federația Rusă a unui teritoriu aparținînd unei țări străine.

Președintele interimar de la Kiev, Olexandr Turcinov, a denunțat 'o crimă împotriva Ucrainei comisă de militarii ruși' și a anunțat lansarea unei proceduri de dizolvare a parlamentului de la Simferopol (capitala Crimeii).

UE și SUA au condamnat decizia deputaților din peninsula rusofonă și au anunțat noi sancțiuni diplomatice și economice împotriva Moscovei.

Regiune cu populație majoritar rusofonă, Crimeea a aparținut mai întîi Rusiei în cadrul URSS, fiind atașată în 1954 Ucrainei, care făcea parte și ea din Uniunea Sovietică, la inițiativa secretarului general de atunci al PCUS, Nikita Hrușciov, de origine ucrainean. După căderea URSS, Crimeea a rămas în componența Ucrainei, dar a primit statutul de republică autonomă.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Utilizați inteligența artificială în munca/studiile dumneavoastră?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав