|
Foto: noi.md |
"Parlamentul va adopta joi Declaraţia privind situaţia din Ucraina", a comunicat miercuri, după şedinţa Biroului permanent, spicherul Igor Corman.
Potrivit agenţiei "Infotag", parlamentarul a spus că "evenimentele din Ucraina generează îngrijorări şi Moldova nu poate sta şi privi dintr-o parte".
"Biroul permanent a decis includerea pe ordinea de zi a şedinţei în plen de joi a proiectului de adoptare a Declaraţiei, care va conţine poziţia oficială a conducerii moldoveneşti. Situaţia din Crimeea este ca un cutremur, iar Moldova se află în zona seismică. Sperăm că acesta va fi localizat", a menţionat Corman.
Potrivit lui, "există discuţii că în cazul escaladării conflictului va fi afectată regiunea transnistreană, iar acest fapt nu trebuie admis".
Spicherul a comunicat despre
rezultatele vizitei sale în SUA, Canada şi Elveţia. Deputatul a spus că reprezentaţii oficiali ai acestor ţări susţin ideea de integrare europeană a Moldovei şi vor facilita acest proces.
Adăuga comentariu