X 
Transnistria stiri: 1451
Preşedintele stiri: 4081

Ianukovici, escortat de avioane supersonice în oraşul rus Rostov-pe-Don

28 feb. 2014,, 11:26   Externe
5607 1
Foto: slon.ru
Victor Ianukovici, preşedintele demis al Ucrainei, a aterizat pe teritoriul Rusiei, joi, în oraşul Rostov-pe-Don, situat în sudul ţării, în apropiere de marea Azov, aeronava sa fiind escortată de mai multe avioane militare supersonice. El va susţine o declaraţie de presă vineri, la ora 17.00 (ora Moscovei), respectiv 16.00, ora Chișinăului.

Joi, la cinci zile de la demiterea sa, Ianukovici a aterizat pe o bază aeriană militară din Rusia, fiind escortat de avioane de vînătoare, a transmis agenţia de presă locală DonInformBuro. „Avionul cu preşedintele demis la bord a fost escortat de mai multe avioane de vînătoare. Boomul motoarelor supersonice al aeronavelor militare a fost auzit timp de jumătate de oră în nord-vestul oraşului Rostov-on-Don, unde este situat aeroportul”, informează DonInformBuro. Ianukovici stă într-o locuinţă privată din oraş, nu într-o clădire de protocol pentru oficialii guvernamentali, şi nu au fost mobilizaţi agenţi de securitate suplimentari, a mai transmis presa locală.

În ziua aterizării în Rusia, Viktor Ianukovici a transmis, printr-un comunicat, că se consideră în continuare preşedintele Ucrainei. Totodată, el a clasificat drept ilegitime deciziile luate de Parlamentul de la Kiev, care a votat destituirea sa şi a instaurat guvernul de tranziţie. Ianukovici a cerut Rusiei să îi garanteze „securitatea personală” în faţa „extremiştilor”. O sursă din structurile puterii de la Moscova a declarat că „cererea a fost aprobată pe teritoriul Federaţiei Ruse“, informează ITAR-TASS şi Interfax.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?