X 
Transnistria stiri: 1449
Preşedintele stiri: 4076

Vlah: Dudoglo a luat poziția de drepți

20 feb. 2014,, 17:30   Politică
6301 4
Foto: newsmoldova.md
„În autonomie pe nimeni nu a surprins decizia activului filialei găgăuze a Partidului Democrat de a nu participa la congresul aleșilor poporului de toate nivelele, preconizat pentru 22 februarie. Comportamentul șefului filialei PD Dudoglo este destul de explicabil și previzibil”, a declarat pentru NOI.md deputatul PCRM Irina Vlah.

Potrivit parlamentarei, în cazul dat problema nu constă în bașcanul autonomiei, Mihail Formuzal, care cică folosește rezultatele referendumului pentru consolidarea imaginii sale și încearcă să contrapună Găgăuzia Moldovei, și nici în oportunitatea desfășurării congresului.

„Problema e în Dudoglo, care așa și nu-și poate găsi locul sub soare. Scăderea vertiginoasă a ratingului lui în autonomie și în Comrat, pe de o parte, și dorința de a le intra în voie șefilor din centru, politica cărora față de Găgăuzia și a Moldovei în general este inacceptabilă pentru cetățenii de rînd, iată unde e rădăcina problemelor lui”, consideră Vlah.

„Nimic de mirare. Or, locuitorii autonomiei nu pot să nu țină minte că inițial Dudoglo a votat pentru desfășurarea referendumurilor în cadrul ședinței de constituire a Adunării Populare a Găgăuziei din noiembrie 2012, iar ulterior, Dudoglo, Constantinov și alți democrați au făcut un pas înapoi, după ce au fost mustrați de sus, și au anulat rezultatele votului. Ulterior, în cadrul adunărilor cetățenilor și sesiunilor consiliilor locale oamenii au cerut ca referendumurile să fie organizate. Democrații locali nu aveau de ales și, în noiembrie 2013, au fost nevoiți să voteze pentru desfășurarea plebiscitului. După ce în ianuarie 2014 decizia a fost contestată în instanța de judecată, deputații Adunării Populare a Găgăuziei au decis din nou că referendumul va avea loc. Însă la acea ședință a Adunării Populare Dudoglo și subalternii săi nu s-au prezentat. Și abia după ce a revenit noaptea tîrziu dintr-o deplasare, deputatul a oferit cel de-al 18-a vot care nu ajungea”, a amintit Irina Vlah.

„Într-un cuvînt spus, slugă la doi stăpîni. Numai că nu se poate mima că slujești din cînd în cînd poporul. Va mai fi mîine Partidul Democrat sau ba, dar poporul Găgăuziei va fi cu siguranță. În fața acestui popor vor trebui să răspundă aleșii poporului, nu aleșii partidului”, a conchis Vlah.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?