|
Foto: newsru.com |
Un avion aparţinînd companiei aeriene Ethiopian Airlines, care zbura de la Addis Abeba la Roma, a aterizat de urgenţă luni la Geneva după ce a semnalizat că a fost capturat de piraţi, a anunţat portalul specializat pe sectorul aviaţiei, www.airlinereporter.com.
Potrivit portalului, avionul a semnalizat că este capturat atunci cînd zbura deasupra Sudanului. Nu este exclus faptul că piloţii au trimis semnalul de alarmă din greşeală. De asemenea, este posibilă o defecţiune tehnică, cu toate că experţii afirmă că această ipoteză este puţin probabilă. La aterizare, avionul a fost escortat de avioane militare elveţiene.
Purtătorul de cuvînt al aeroportului din Geneva a confirmat oficial tentativa de deturnare a unui avion aparţinînd companiei aeriene Ethiopian Airlines.
„La bordul avionului a avut loc o tentativă de luare de ostatici”, a declarat purtătorul de cuvînt al aeroportului.
Pasagerii şi echipajul avionului ce aparţine companiei aeriene Ethiopian Airlines se află în siguranţă.
Mass-media elveţiene transmit că presupuşii piraţi aerieni au cerut azil politic în Elveţia.
La aeroportul din Geneva a fost arestat individul care a încercat să deturneze avionul ce aparţine companiei aeriene Ethiopian Airlines.
Potrivit poliţiei, este vorba de o singură persoană. Niciunul dintre pasageri sau membrii echipajului nu au fost răniţi. Aeroportul de la Geneva este în continuare închis.
Adăuga comentariu