X 
Transnistria stiri: 1451
Preşedintele stiri: 4081

Constantinov nu l-a înțeles pe Lupu

14 feb. 2014,, 12:42   Societate
4904 6
Foto: vfokuse.md
„Îmi pare nespus de rău că conducerea Partidului Democrat s-a jenat să mă invite la ședința sau ce a mai fost acolo, unde am fost exclus din partid. E regretabil și faptul că am aflat despre excluderea mea nu de la deja foștii colegi de partid, ci din presă. Nu regret deloc cele întîmplate, în schimb sînt foarte bucuros și mă mîndresc că am rămas fidel poporului Găgăuziei care mi-a încredințat să conduc activitatea delegaților lui în conducerea autonomiei”, a declarat pentru NOI.md președintele Adunării Populare a Găgăuziei, Dmitri Constantinov, după ședința legislativului de la Comrat.

Interlocutorul a comunicat că deputații au aprobat rezultatele referendumului din 2 februarie și au convocat pentru 22 februarie congresul deputaților de toate nivelurile din UTA Găgăuzia. După aprobarea rezultatelor la congres, acestea vor putea fi transmise conducerii Republicii Moldova.

„Eu doar nu l-am înțeles pe domnul Lupu, care recent a declarat că nu vede nimic ilegal în referendumul din Găgăuzia și nimeni nu va fi sancționat pe linie de partid, cu atît mai mult exclus din PD. Este oare el stăpînul propriilor cuvinte sau „mîna dreaptă nu știe ce face mîna stîngă”? Sau poate el nu mai este președinte al Partidului Democrat? Dar ce s-a întîmplat s-a întîmplat”, a subliniat președintele Adunării Populare a Găgăuziei.

Constantinov a ținut să mai precizeze o dată că scopul principal al întrevederilor cu ambasadorii statelor străine a fost dorința de a le explica că, în conformitate cu Regulamentul UTA Găgăuzia, adoptat cîndva de Parlamentul Republicii Moldova, găgăuzii au avut dreptul de a organiza referendumul. „Și nu este vina Găgăuziei că legislația Moldovei, în particular Codul electoral, așa și nu a fost ajustată la decizia de atunci”.

„Cît privește acuzațiile la adresa noastră în nu știu care joc de culise cu planuri politice de viitor, în manipularea opiniei publice, în executarea „comenzilor Moscovei” etc., etc., recunosc că deja este ilar și dezgustător. Și Ghimpu, care e plătit de România, nu este tocmai persoana potrivită să zică ceva”, a declarat parlamentarul găgăuz. „Iar coaliției de la guvernare, care recunoaște deschis că adoptă unele sau altele decizii care deseori contravin conștiinței ortodoxe a cetățenilor Moldovei la cererea FMI, UE și altor stăpîni de la Bruxelles i-aș sugera să desfășoare un plebiscit național și să vadă dacă toți cetățenii Moldovei, din numele cărora ei spun că adoptă deciziile, împărtășesc vectorul de integrare europeană. Iar cît timp vor dura pregătirile pentru referendum, ocupați-vă și voi de „manipularea opiniei publice”. Cu toate că în cazul vostru aceasta se va numi altfel: „a explica cetățenilor toate avantajele viitorului european luminos”, a conchis Constantinov.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?