Transnistria stiri: 1408
Preşedintele stiri: 4073

Figuranții în dosarul „7 aprilie” ar putea scăpa basma curată

7 feb. 2014,, 12:25   Societate
4201 1
Foto: wordpress.com
Polițiștii implicați în maltratarea tinerilor în timpul protestelor din aprilie 2009 ar putea să nu fie trași la răspundere penală pentru ilegalitățile comise. Despre acest lucru atenționează „Amnesty International Moldova”, care a anunțat în cadrul unei declarații de presă că reprezentanții organelor de drept din Moldova nu-și fac datoria.

Potrivit instituției, în două luni se împlinesc cinci ani de la evenimentele din aprilie 2009, iar pe această dată expiră termenul de prescripție pentru atragerea la răspundere penală a polițiștilor implicați în acele violențe.

„Dacă o persoană nu a fost trasă la răspundere penală în decursul termenului de prescripție, atunci, chiar dacă vor exista probe și va fi demonstrată vinovăția sa, precum că a săvîrșit acțiuni de tortură sau că și-a depășit atribuțiile de serviciu, infracțiunea nu va mai putea fi invocată în instanțele de judecată, iar torționarii nu vor mai putea fi trași la răspundere penală”, se precizează în declarație.

Totodată, reprezentanții ONG-ului acuză organele de drept că tergiversează examinarea acestor dosare în instanțele de judecată.

Menționăm că pe marginea evenimentelor din aprilie 2009 au fost intentate 71 de dosare penale, dintre care 10 au fost clasate, iar 31 au fost suspendate, pentru că nu au fost identificați făptașii. Pînă în prezent, 14 polițiști au fost condamnați cu suspendare în dosarul „7 aprilie 2009”, iar alți 22 de polițiști au fost achitați.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat Moldova în șapte cauze legate de violențele din 7 aprilie. Alte peste 40 de cereri care vizează tortura urmează a fi examinate de magistrații CEDO.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?