Transnistria stiri: 1408
Preşedintele stiri: 4073

Președintele Ucrainei S-A ÎMBOLNĂVIT: a avut hemoragie?

30 ian. 2014,, 14:10   Externe
8667 5
Foto: msn.com
Preşedintele ucrainean Viktor Ianukovici se află într-un concediu medical, are febră din cauza unei "boli respiratorii acute", a anunţat joi preşedinţia Ucrainei.

"Preşedintele se află în concediu medical, din cauza unei boli respiratorii acute, însoţite de o febră puternică", a anunţat serviciul de presă al administraţiei prezidenţiale, cu referire la șeful Administrației de stat pentru probleme medicale, Alexandr Orda.

Anterior mass-media a vehiculat informația că miercuri, în timpul unei întîlniri cu deputații din Partidul regiunilor, Ianukovici a declarat, că ar fi avut hemoragie, i s-au făcut perfuzii și a venit în Rada Supremă direct din spital.

În ajun Ianukovici a venit în parlamentul ucrainean, unde s-a întîlnit cu membrii Partidului regiunilor. Întîlnirea a avut loc înainte de votul în Rada Supremă privind legea amnistierii manifestanţilor reţinuţi în timpul violenţelor din ţară. Astăzi, Parlamentul a adoptat varianta legii, care prevede ca amnistia să fie aplicată doar după ce protestatarii vor elibera instituţiile statului. De asemenea, nu vor scăpa de pedeapsă manifestanţii care sînt acuzaţi de infracţiuni grave. După votul din Parlament, liderul partidului de opoziţie, Vitali Kliciko, a declarat că această lege va agrava şi mai mult situaţia din ţară. Opoziția s-a opus documentului, cerînd amnistie fără condiții.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?