|
Foto: unimedia.info |
Ședința de astăzi a serviciilor Primăriei a fost întreruptă de un grup de protestatari, care a dat buzna în sala de ședințe a instituției. Oamenii s-au plîns de faptul că, deși protestează de mai mult timp în fața Primăriei, nimeni dintre funcționarii publici nu a ieșit să discute cu ei.
Unul dintre protestatari a criticat activitatea primarului Dorin Chirtoacă.
„Oamenii vin în fiecare zi aici și nimeni nu-i primește, vă eschivați de la toate întrebările. Ieșiți, vă rog, că acolo sînt oameni care vă așteaptă să discute cu Dumneavoastră!”, a spus un activist.
„Fă ceva ca un bărbat în viața asta”, a scandat bărbatul în sala de ședințe.
În replică, primarul a condamnat aceste acțiuni. „E un soi de tristețe amestecat cu dezgust. Scopul este evident – nu de a protesta împotriva a ceva, dar de a zădărnici activitatea Primăriei”, a replicat Chirtoacă.
Situația i-a nemulțumit și pe ceilalți funcționari, care le-au cerut activiștilor să părăsească sala de ședințe. În cele din urmă, Dorin Chirtoacă a ieșit să vorbească cu grupul de protestatari.
Menționăm că un grup de locuitorii ai capitalei protestează în fiecare luni la Primărie, față de construcțiile ilegale din capitală.
Manifestanții s-au plîns anterior de faptul că primarul capitalei refuză să iasă din birou pentru a discuta cu ei.
Adăuga comentariu