X 
Cutremure stiri: 506

Ambasada Republicii Moldova în Olanda și-a deschis ușile

16 ian. 2014,, 16:48   Societate
4870 0
Foto: facebook.com (MAEIE)
La ceremonia de deschidere a Ambasadei Republicii Moldova la Haga au participat premierul Iurie Leancă, însoțit de către delegația Republicii Moldova, reprezentanți ai instituțiilor olandeze, precum și ai corpului diplomatic acreditat în Olanda.

Potrivit Serviciului de presă al Guvernului, Iurie Leancă a remarcat că Ambasadei îi revine un rol important, mai ales că Olanda este una dintre fondatoarele Uniunii Europene și țară care susține liberalizarea regimului de vize pentru cetățenii moldoveni.

„Reprezentanței diplomatice de la Haga îi revine o misiune importantă – cea de a contribui la atragerea investițiilor și valorificarea potențialului economic al raporturilor bilaterale. Vrem să vedem mai mult vin moldovenesc în Olanda și mai mulți investitori olandezi în Moldova”, a declarat Iurie Leancă.

Potrivit Ambasadorului Republicii Moldova la Haga, Emilian Brenici, deschiderea reprezentanței diplomatice va permite o mai bună protecție și acordarea asistenței necesare cetățenilor moldoveni aflați în Olanda.

Sediul Ambasadei este amplasat într-o clădire cu statut istoric, în imediata apropiere a Ministerului Economiei și celui de externe.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum considerați : Stabilirea supremației legilor si a altor documente ael EU asupra legislatiei interne a Republicii Moldova es refera al problema privind caracterul suveran si independent al statului moldovenese?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав