X 
Transnistria stiri: 1449
Preşedintele stiri: 4074

Moldova contează pe sprijinul Greciei și Italiei în realizarea obiectivului de integrare europeană

2 ian. 2014,, 16:10   Societate
3546 1
Foto: noi.md
Prim-ministrul Iurie Leancă a adresat un mesaj de felicitare omologilor săi din Grecia și Italia cu ocazia preluării președinției UE în anul 2014. În mesaj premierul a menționat că Moldova a pășit într-un an crucial din perspectiva integrării europene și a precizat că mizează pe o colaborare strînsă cu cele două țări.

„Semnarea Acordului de asociere nu mai tîrziu de luna august 2014 și aplicarea provizorie a acestuia, precum și încheierea procesului de luare a deciziilor de liberalizare a regimului de vize pentru cetățenii moldoveni, pe durata actualului mandat al Parlamentului European, va demonstra nu doar caracterul ireversibil al transformărilor actuale din Republica Moldova, dar și va spori încrederea Moldovei că își va cîștiga, în cele din urmă, drumul spre UE”, a subliniat Iurie Leancă în mesajul său.

Premierul a mai menționat că mizează pe o cooperare fructuoasă în timpul președinției celor două țări la UE. Prim-ministrul moldovean a reconfirmat invitația adresată lui Antonis Samaras și lui Enrico Letta de a vizita Republica Moldova în cel mai apropiat timp.

Precizăm că Grecia a preluat președinția Uniunii Europene la 1 ianuarie 2014, iar peste jumătate de an, pe 1 iulie, mandatul va fi preluat, prin rotație, de Italia.

Republica Moldova a parafat Acordul de asociere cu Uniunea Europeană pe 29 noiembrie 2013 la Vilnius. Documentul urmează să fie semnat în acest an.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?