|
Foto: ipn.md |
Textul Acordului de Asociere al Republicii Moldova va fi dat publicității în limba de stat și rusă la mijlocul lunii ianuarie 2014. Informația a fost confirmată de purtătoarea de cuvînt al premierului Iurie Leancă, Liliana Vițu-Eșanu, solicitată de HotNews.md.
Potrivit sursei citate, traducerea textului Acordului în limba de stat este aproape definitivată. Traducerea documentului în limba rusă este pe ultima sută de metri, a spus Liliana Vițu.
Amintim că Acordul de Asociere RM-UE a fost parafat, la 29 noiembrie, în cadrul celui de-al treilea Summit al Parteneriatului Estic de la Vilnius.
Ulterior, Guvernul de la Chișinău a publicat textul documentului, însă doar în limba engleză, lucru care a nemulțumit opoziția. Conform unui
sondaj realizat de NOI.md, circa 52,3% din respondenți susțin că nu sînt la curent cu ce prevede Acordul de asociere R. Moldova – UE, fiindcă nu cunosc engleza. În același timp, 19,5% din cei chestionați susțin că nu ştiu aşa Acord; 14% cunosc Acordul în linii generale; 7,7 la sută nu sînt interesați de Acord, iar 6,5 la sută l-au citit cu atenție.
Adăuga comentariu