|
Foto: noi.md |
Analistul politic Igor Boțan nu exclude că ex-premierul Ion Sturza ar fi animatorul din umbră al Partidului Liberal Reformator, nu doar din punct de vedere ideologic, dar şi din punct de vedere financiar. Opinia a fost exprimată în cadrul unui interviu acordat pentru
Europa Liberă, relatează NOI.md.
„Dacă luăm în considerare modul fastuos în care a fost organizat congresul, putem presupune că a fost nevoie şi de un efort financiar destul de consistent. De aceea, putem spune că Ion Sturza este, într-un fel, naşul de botez al Partidului Liberal Reformator, ceea ce este o resursă extraordinar de importantă pentru această formaţiune”, a menționat Igor Boțan.
Totodată, analistul politic consideră că este prematur ca Ion Sturza să vină la conducerea PRL-ului. „Toată lumea îşi aminteşte modul în care a guvernat domnul Ion Sturza. El a făcut reforme foarte dureroase, o adevărată terapie de şoc, după care Republica Moldova s-a relansat ca stat, ca economie, cu toate problemele pe care le are. Probabil, domnia sa crede că încă nu s-au şters din memoria cetăţenilor atitudinile negative faţă de terapia de şoc”, a subliniat Igor Boţan.
Amintim că duminică, 15 decembrie, a avut loc
Congresul de constituire al Partidului Liberal-Reformator, în cadrul căruia Ion Hadârcă a fost ales președinte al formațiunii.
Adăuga comentariu