|
Foto: moldnews.md |
Procuratura Găgăuziei a intentat un dosar penal pe numele deputatului în Parlamentul Republicii Moldova din partea PLDM, Piotr Vlah, suspectat de falsificarea diplomei de absolvire a unei instituții de învățămînt din Sankt Petersburg.
Procurorii din autonomie au început verificarea biografiei deputatului și au expediat o sesizare tehnicumului de construcții navale din Sankt Petersburg pentru a confirma dacă Vlah a studiat în această instituție, transmite Gagauzinfo.md.
„Le propun procurorului Găgăuziei și tuturor membrilor familiei pe care o reprezintă să meargă la Sankt Petersburg și să se convingă personal de toate. Să vadă cu ochii proprii fotografia și semnătura mea, că absolventul tehnicumului Piotr Vlah este deputat în Parlamentul Republicii Moldova”, a declarat deputatul.
Vlah a mai spus că este gata „chiar să le achite biletele tur”, iar înapoi să revină „pe cont propriu”.
Politicianul și-a exprimat speranța că Procuratura Găgăuziei nu se va ocupa de studierea biografiei lui, ci va „explica totuși oamenilor, de ce nu au fost finalizate dosarele penale intentate pe numele unor democrați”.
Adăuga comentariu