|
Foto: noi.md |
Președintele Parlamentului, Igor Corman, critică declarația făcută de șeful statului, Nicolae Timofti, în cadrul întrevederii sale cu secretatul de stat al SUA, John Kerry. Asta după ce președintele a spus că în curînd ar putea avea loc provocări în Transnistria și Găgăuzia, organizate de Federația Rusă, transmite NOI.md.
După ședința Parlamentului, Igor Corman a spus că șeful statului trebuie să dea dovadă de mai multă seriozitate în declarațiile făcute.
„Domnul președinte Timofti trebuie să trateze cu mai multă seriozitate aspectele legate de politica externă a Republicii Moldova. Noi sîntem în proces de integrare europeană, dar, în același timp, acordăm mare atenție nu doar menținerii, ci și dezvoltării în continuare a relațiilor cu partenerii din Est, în primul rînd cu Federația Rusă”, a spus Corman.
Spicherul a adăugat că este în interesul Moldovei să aibă o agendă pozitivă cu această țară, iar astfel de declarație nu se înscrie în linia eforturilor depuse de Republica Moldova.
Tot astăzi și
deputații PCRM s-au arătat nemulțumiți de afirmațiile lui Nicolae Timofti.
Adăuga comentariu