X 
Transnistria stiri: 1408
Preşedintele stiri: 4073

Expert: Politica şi economia Transnistriei se află în conflict reciproc

4 dec. 2013,, 10:04   Societate
3883 2
Foto: social.moldova.org
"Politica şi economia Transnistriei se află în conflict reciproc după ce Republica Moldova a parafat Acordul de asociere cu UE", consideră analistul rus şi transnistrean Roman Konopliov.

În articolul "Diferenţele maidanelor şi ”transnistrierea” Ucrainei", citat de agenţia "Infotag", expertul scrie că economia regiunii "de facto deja s-a integrat în UE, fără a fi necesară ajustarea la standardele europene, fără toate cele cu ce sperie mass-media rusească Ucraina".

"Totul deja a fost ajustat. Deja astăzi Uniunea Europeană acceptă 80% din exportul Transnistriei fără nici o obiecţie, adică, nu există probleme cu standardele. Celelalte 20% sînt exportate în Est. Într-o oarecare măsură fiecare şi-a găsit nişa. Businessului rus din Transnistria îi este convenabil să exporte în Europa, celui autohton la fel. Integrarea europeană este în toi", menţionează analistul.

Pe de altă parte, analistul susține că observă în Transnistria "bolborosirea a ceva ce miroase nu prea frumos".

"Conducerea – Şevciuk şi Ştanski – se pronunţă pentru imediata aderare la Uniunea Vamală. Iar pe fundal se află opoziţia – Andrei Safonov – dînd ordine businessului autohton, de genul că nu este patriotic, face-ţi eforturi şi găsiţi parteneri în Rusia, gen, de ce vă orientaţi spre Europa. Un animal cu două capete… Economia tinde spre Vest, iar politicienii şi militarii – spre Est. Nimic deosebit – businessul şi cei care activează în cadrul acestuia, de facto, sînt susţinuţi de Europa, oferindu-le pieţe de desfacere. Iar aparatul de stat şi armata sînt susţinute de Rusia", consideră Konopliov.

Potrivit acestuia, "marea parte a transnistrenilor au paşapoarte moldoveneşti, mulţi - bulgare şi româneşti, vor fi numai bucuroşi dacă vor avea posibilitatea să călătorească fără vize în Europa. Cetăţenii Transnistriei nu au nevoie de un conflict cu Europa, pentru că pe seama acestuia nu vor cîştiga nici bani, nici grade militare şi nici funcţii administrative".

"Acum un sfert de secol Transnistria era creată ca un proiect de menţinere a Moldovei în zona de influenţă a Kremlinului. Astăzi este evident că acest proiect nu a avut succes. Jocul s-a terminat. Dar este posibilă şi o continuare. Dacă scenariul militarist de destrămare a Ucrainei va fi început, Transnistria ar putea fi extinsă pe seama jumătăţii de teritoriu al actualei Ucraine. Luînd în consideraţie relaţiile de prietenie dintre Ianukovici şi Rogozin, nu m-ar mira dacă Şevciuk va deveni preşedintele "Transnistriei Mari", în componenţa căreia vor intra Odesa, Crimeea, Donbass, Dnepropetrovsk şi altele", a menţionat politologul, adăugînd: "Europenii vor bloca businessul transnistrean şi, cum a avertizat Safonov, vom fi nevoiţi să ne găsim parteneri în Est".

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?