|
Foto: prezident.tj |
Președintele tadjic Emomali Rahmon l-a numit pe fiul său mai mare, în vîrstă de 26 de ani, Rustam Emomali, președinte al Serviciului Vamal pe lîngă guvernul republicii.
Începînd cu februarie 2011, Rustam Emomali a condus Direcția de contracarare a contrabandei și încălcărilor reglementărilor vamale a Serviciului Vamal în rang de maior. În paralel, din ianuarie 2012, el este președinte al Federației de Fotbal din Tadjikistan, transmite "Interfax".
În februarie 2010, fiul mai mare al președintelui a devenit cel mai tînar deputat al adunării legislative din Dușanbe, ocupînd la acel moment funcția de șef al Direcției pentru susținerea întreprinderilor mici și mijlocii a Comitetului de Stat pentru Investiții și gestiune a proprietății de stat din Tadjikistan.
Adăuga comentariu