|
Foto: gazetavv.com |
Un tînăr în vîrstă de 18 ani din capitală a fost condamnat la opt ani de închisoare pentru escrocherie în proporții deosebit de mari și falsificare de acte oficiale, anunță Procuratura Generală. Potrivit instituției, tînărul a fost implicat în mai multe scheme frauduloase, în urma cărora s-a îmbogățit cu zeci de mii de lei.
Din datele Procuraturii sectorului Botanica reiese că în iulie 2010 tînărul a promis unei persoane că îi va procura de peste hotare un automobil, cerînd în schimbul serviciului 55 de mii de lei. Însă imediat cum a făcut rost de bani, tînărul s-a făcut nevăzut.
Într-un alt episod, în noiembrie 2011, inculpatul a închiriat un automobil în valoare de 120 de mii de lei și nu l-a restituit proprietarilor. Mai mult ca atît, acesta a confecţionat o procură falsă, în care era menţionat că el este posesorul automobilului, pe care ulterior l-a pus în gaj, primind de la un agent economic un împrumut de 90 de mii de lei.
Pentru acțiunile sale, tînărul a fost condamnat la 8 ani şi 3 luni de detenţie. Sentința este cu drept de atac, conform prevederilor legii.
Adăuga comentariu