X 
Cutremure stiri: 506

România i-a propus Moldovei un megaproiect de construcție a 13 microcentrale hidroelectrice pe rîul Prut

7 noi. 2013,, 14:15   Economie
8373 3
Foto: adevarul.ro
România i-a propus Republicii Moldova să realizeze un proiect de amploare de construcție a 13 microcentrale hidroelectrice pe rîul Prut. Proiectul este estimat la peste un miliard de euro, transmite NOI.md. Acest proiect a fost discutat la Chișinău în cadrul celei de-a treia ședințe a Comisiei comune pentru integrare europeană a parlamentelor Moldovei și României. Copreședintele comisiei din partea română, vicepreședintele senatului României, Florin Constantinescu, a comunicat jurnaliștilor că acest proiect important pentru ambele țări poate fi implementat cu susținerea donatorilor și investitorilor europeni, în cadrul parteneriatului public-privat. Realizarea acestui proiect va consolida securitatea energetică a Moldovei și României.

Potrivit oficialului român, proiectul a fost elaborat de unul dintre institutele de proiectare din România încă în anul 1989, însă abia acum a apărut posibilitatea de realizare a acestor planuri. Proiectul a fost discutat și în timpul recentei vizite la București a președintelui Parlamentului R. Moldova, Igor Corman.

De menționat că în prezent, pe rîul Prut funcționează o singură centrală hidroelectrică – ”Costești-Stînca”. Moldova și România, cu susținerea financiară a UE, realizează un alt proiect de amploare – construcția gazoductului Iași-Ungheni, care va interconecta sistemele de gaze naturale din cele două țări și va diversifica sursele de livrare a gazelor naturale. În prezent, Moldova își asigură din cont propriu nu mai mult de o treime din volumul necesar de energie electrică, restul fiind procurat de la Centrala de la Cuciurgan (regiunea transnistreană), care aparține companiei ruse ”Inter RAO EES”, și compania ucraineană ”DTEK Vostokenergo”. Gazele naturale sînt procurate în totalitate de la concernul rus ”Gazprom”.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Utilizați inteligența artificială în munca/studiile dumneavoastră?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав