X 
Arşiţa stiri: 186
Jocurile Olimpice stiri: 145
Transnistria stiri: 1456

Başcanul Găgăuziei a îndemnat Adunarea Populară să acorde vot de încredere Comitetului executiv al autonomiei

7 noi. 2013,, 10:15   Societate
2389 0
Foto: puls.md
Başcanul Găgăuziei Mihail Formuzal a îndemnat Adunarea Populară să acorde vot de încredere Comitetului executiv al autonomiei.

În apelul adresat preşedintelui APG, Dumitru Constantinov, bașcanul reamintește că comitetul a fost instituit pe 10 iulie 2013 de către legislativ ca și ”Comitet executiv al concilierii populare”.

"Acesta este format din reprezentanţi ai diferitelor structuri social-politice din Găgăuzia, iar aprobarea componenţei a fost precedată de o muncă asiduă și discuţii îndelungate cu deputaţii. Organul legislativ şi cel executiv au invocat necesitatea soluţionării numeroaselor chestiuni legate de dezvoltarea economică a autonomiei", citează "Infotag" adresarea lui Formuzal.

Bașcanul şi-a exprimat îngrijorarea în legătură cu faptul că în cadrul ultimei şedinţe a Adunării Populare a Găgăuziei mai mulți deputaţi au propus să fie desfiinţat comitetul, şi "mai mult decît atît, tensiunea creată artificial între deputaţii APG şi membrii Comitetului executiv creşte în permanenţă".

"Fiind garantul respectării Regulamentului Găgăuziei şi ca şef al autonomiei, consider necesară luarea tuturor măsurilor pentru asigurarea stabilităţii şi unei munci de echipă bine organizate a organului legislativ şi celui executiv", a declarat başcanul.

Potrivit lui, "în situaţia dată este necesar să fie evaluată obiectiv activitatea Comitetului executiv şi la următoarea şedinţă să i se acorde acestuia vot de încredere".

Başcanul şi APG mult timp nu au putut să ajungă la un compromis în privinţa componenţei Comitetului executiv. După crearea acestuia divergenţele aşa şi nu au fost soluţionate. Piatra de poticnire au devenit modificările la legea bugetului pentru anul 2013, pe care başcanul a refuzat să o aprobe, dar și încălcările depistate la repartizarea în autonomie a ajutorului umanitar.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum veți proceda în cazul referendumul republican privind integrarea europeană a R. Moldova?
CAII MOLDOVENEȘTI, ÎN CENTRUL UNUI SCANDAL!Сандуляк Владислав