X 
Cutremure stiri: 506

Vardanean: Vladimir Filat s-a scăpat cu vorba că Uniunea Europeană nu ne vrea

6 noi. 2013,, 03:47   Politică
5372 6
Foto: thewoman.md
Declarația a fost făcută pentru agenția OMEGA de expertul politic, Ernest Vardanean, vorbind despre mesajul ”transmis Europei” pe 3 noiembrie de fostul Premier demis pentru acte de corupție, Vladimir Filat.

„Mesajul a la Alexandru Lăpușneanu este unul care se vrea poetic, puțin patetic și care ar prinde pentru oameni, dar a fost unul de disperare. Noi ne dăm foarte bine seama că jocul cu summit-ul de la Vilnius ține de integrarea europeană a Ucrainei, iar Moldova este doar un efect adiacent”, a declarat Vardanean, subliniind că inclusiv europenii sunt conștienți de ”succesele” Moldovei din ultimii patru ani.

”Știm foarte bine ce se întîmplă în țară, ce ”succese” avem și europenii, chiar dacă sînt puțin fățarnici pentru că înțeleg, dar nu vor să schimbe lucrurile în Moldova, înțeleg dar nici ei nu mai pot răbda. Domnul Filat s-a scăpat cu vorba că europenii nu ne vor”, a spus sursa citată.

Fostul Premier demis pentru acte de corupție, Vladimir Filat, făcînd uz, duminică, 3 noiembrie, de prezența a zeci de mii de persoane în centrul capitalei, a venit cu un mesaj către Uniunea Europeană, prezentîndu-l drept din partea poporului moldovenesc. ”Vreau să transmit un mesaj Europei, astăzi, aici, din Piața Marii Adunări Naționale. Chiar dacă voi nu ne vreți, chiar dacă voi nu ne iubiți, noi vă vrem și noi vă iubim”, a spus Filat fără a deschide parantezele declarației sale.

Mitingul din 3 noiembrie a avut loc la cererea liderilor Partidului Liberal Democrat din Moldova, Vladimir Filat și a liderului formal al Partidului Democrat din Moldova, Marian Lupu, pentru susținerea politicilor guvernamentale.

Vladimir Filat a ocupat funcția de Prim-ministru în perioada 2009 - primăvara anului curent, în două Guverne de coaliție, fiind demis din funcția de șef al Cabinetului de miniștri pe data de 5 martie, cu o formulare oficială aprobată de Parlament - ”pentru implicare în acte de corupție”. Cel puțin patru reprezentanți ai Cabinetului de miniștri Filat erau parte a dosarelor penale. De asemenea, camarazii săi de coaliție l-au acuzat pe Filat de protejarea contrabandei cu țigări pe piața europeană, care este organizată la nivel de coloane de TIR-uri.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum considerați : Stabilirea supremației legilor si a altor documente ael EU asupra legislatiei interne a Republicii Moldova es refera al problema privind caracterul suveran si independent al statului moldovenese?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав