X 
Cutremure stiri: 507

Instituţiile medicale din Bender şi Rîbniţa vor fi renovate pe banii UE şi ai PNUD

5 noi. 2013,, 10:01   Societate
3219 1
Foto: nr2.ru
Staţia de asistenţă medicală de urgenţă din Bender, secţia de internare, cea de terapie intensivă pentru copii şi maternitatea spitalului raional din Rîbniţa vor fi renovate şi dotate cu echipamentul necesar. Acest lucru va fi posibil cu asistenţa financiară a Programului "Susţinerea măsurilor de promovare a încrederii", finanţat de Uniunea Europeană, cofinanţat şi implementat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare în Moldova (PNUD).

Potrivit agenţiei "Infotag", care face referire la un comunicat al PNUD, lucrările de renovare vor demara la ambele instituţii medicale pînă la finele acestui an şi vor dura aproximativ cinci luni.

Instituţiile medicale vor beneficia nu doar de sprijin financiar, dar şi de asistenţă tehnică şi logistică. În total, pentru renovarea capitală a edificiilor şi pentru dotarea lor cu mobilierul necesar vor fi utilizaţi $340 mii. O altă parte a investiţiei, în valoare de peste $155 mii, va fi utilizată pentru procurarea echipamentului medical performant necesar pentru secţia de terapie intensivă pentru copii şi maternitatea spitalului raional din Râbniţa.

"Acest proiect demonstrează că activităţile desfăşurate în comun de cele două maluri ale Nistrului aduc beneficii concrete pentru oameni, atît în domeniul sănătăţii, cît şi în alte sfere de activitate", a menţionat Hubert Duhot, ataşat diplomatic şi manager de proiecte al Delegaţiei Uniunii Europene în Republica Moldova.

Cele două instituţii medicale fac parte din 40 de proiecte de îmbunătăţire a infrastructurii sociale de pe ambele maluri ale Nistrului finanţate de UE şi PNUD în cadrul Programului "Susţinerea măsurilor de promovare a încrederii". Pe parcursul ultimului an, cu sprijinul Programului UE-PNUD au mai fost renovate secţia de pediatrie a spitalului raional din Criuleni şi cea de chirurgie generală din cadrul spitalului raional Rezina. În timpul apropiat va mai fi reconstruit centrul medicilor de familie din Molovata Nouă şi vor fi dotate cu echipamentul necesar centrele medicale din Varniţa şi Cocieri.

Programul UE-PNUD "Susţinerea măsurilor de promovare a încrederii" este implementat în perioada 2012-2015, cu un buget total de 10,6 mil. euro, acordaţi de UE şi PNUD.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Utilizați inteligența artificială în munca/studiile dumneavoastră?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав