X 
Cutremure stiri: 502

O nouă formă de turism spaţial: Balonul cu heliu care vă duce la 30km altitudine (FOTO)

23 oct. 2013,, 19:00   Externe
3736 0
Foto: romaniatv.net
Pariind pe atracţia pe care o exercită în Statele Unite turismul spaţial, o firmă a propus marţi transportarea turiştilor, cu un balon cu heliu, pînă la 30 km altitudine. De acolo vor putea admira curbura Pămîntului şi obscuritatea spaţiului.

World View Entreprise, firmă din Arizona (sud-vestul Statelor Unite), vinde bilete cu 75.000 dolari celor care doresc să zboare în spaţiu, într-o nacelă confortabilă, presurizată, de opt locuri. Pasagerii vor putea rămîne două ore la înălţime, apoi capsula se va desprinde de balon şi va reveni pe Pămînt cu ajutorul unei paraşute, aterizarea făcîndu-se lin, scrie Agerpres.

World View Entreprise prevede că va putea începe aceste zboruri peste trei ani.
"Să vezi Pămîntul în timp ce eşti suspendat în spaţiu va fi o experienţă care va schimba viaţa clienţilor noştri", este de părere Jane Poynter, PDG al World View Entreprise, cofondator al Paragon Space Development, care a mobilizat investitori pentru crearea noii societăţi.

Autoritatea americană pentru aviaţia civilă (Federal Aviation Administration) a decis să considere capsula firmei World View vehicul spaţial, se arată într-o scrisoare a agenţiei federale, publicată marţi de firmă.

Tehnic vorbind, spaţiul începe de la 100 km, altitudine de la care nu mai este posibil un zbor aerodinamic din cauza lipsei atmosferei. Virgin Galactic, societatea miliardarului britanic Richard Branson, prevede să ducă turişti în spaţiu la altitudine suborbitală în 2014. Firma va utiliza un avion-rachetă numit SpaceShipTwo, ce va putea atinge graniţa vidului spaţial şi în care pasagerii vor fi în imponderabilitate cîteva minute. Virgin Galactic a vîndut deja aproape 650 de bilete, preţul unui tichet crescînd de la 200.000 la 250.000 dolari.

Jane Poynter şi soţul ei, Taber MacCallum, inginer principal la World View, sînt fondatorii societăţii Paragon, care are deja contracte cu NASA pentru tehnologii de menţinere a funcţiilor vitale în spaţiu. Paragon lucrează cu multimilionarul Dennis Tito, primul turist în spaţiu, în 2001, care prevede un zbor în jurul planetei Marte cu doi astronauţi, călătorie de 500 de zile dus-întors.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Utilizați inteligența artificială în munca/studiile dumneavoastră?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав