În ultimii 200 de ani SUA de două ori au refuzat să achite datoriile

Foto: antena3.ro

De două săptămîni, Statele Unite au intrat într-o criză guvernamentală al cărei final încă nu se zăreşte la orizont. Guvernul continuă să fie parţial închis, la fel şi multe dintre agenţiile guvernamentale, fondurile de rezervă sînt tot mai puţine, bursele sînt deja afectate şi congresmenii par să poarte un dialog al surzilor, în care toată lumea spune că vrea să negocieze, dar nu are cu cine. Singura rază de speranţă a venit luni noapte, cînd senatorii au părut să facă progrese în negocieri pentru prima dată în ultimele săptămîni.

Oricît de ruşinoasă ar fi situaţia în care a ajuns, pentru a 18-a oară, cea mai mare putere a lumii, care, în absenţa unui buget adoptat de Congres, s-a trezit în dimineaţa de 1 octombrie în şomaj tehnic parţial (patru din cei cinci laureaţi de Nobel care lucrează pentru guvernul federal au fost trimişi în şomaj tehnic), mai sînt două zile pînă la adevărata catastrofă. Cronometrul pus pentru a anunţa un dezastru economic fără precedent se opreşte, conform estimărilor Trezoreriei, în data de 17 octombrie. Pînă atunci, foşti oficiali americani, economişti şi analişti fac uz de cele mai dure epitete pentru a convinge cel de-al 113-lea congres american să redeschidă guvernul, dar, mai important decît orice, să extindă plafonul datoriei publice.

Potrivit estimărilor Trezoreriei americane, autoritatea de împrumut a statului va fi epuizată în 17 octombrie, cînd Jack Lew, secretarul Trezoreriei, va mai avea în vistierie lichidităţi de 30 de miliarde de dolari, la care se adaugă veniturile de la buget. Dacă - şi există temeri mari că se va ajunge în acest punct - republicanii şi democraţii din Congresul SUA nu vor ajunge la un acord, Statele Unite nu îşi vor mai putea plăti obligaţiunile şi ar putea intra, pentru prima dată în istorie, în incapacitate de plată (default), un scenariu asemănat de Warren Buffett cu „o bombă nucleară”. Mai mult, Statele Unite ar deveni, conform acestui scenariu, primul stat occidental care intră în default după Germania nazistă, în 1933. Vezi AICI o comparaţie între scenariul cel mai sumbru pe care SUA îl au în faţă şi Republica de la Weimar.

În vremurile moderne, cea mai aproape situaţie de default a fost în 1979, în mandatul preşedintelui democrat Jimmy Carter, cînd, după negocieri în ultimul moment pe tema extinderii plafonului datoriei şi din cauză că nu au fost tipărite cecurile la timp (autorităţile de la acea vreme au invocat probleme tehnice), au fost întîrziate mai multe plăţi. Alţi economişti consideră că şi în 1812 SUA au ajuns în ceea ce azi am numi default. Totuşi, curentul de opinie general este că Statele Unite, ţară care are datoria trecută în Constituţie (Articolul al 14-lea), nu au intrat niciodată în incapacitate de plată.

În cazului unui default, problema americană devine problema întregii lumi, deoarece economiştii prognozează o nouă recesiune şi consecinţe foarte puternice pentru economia mondială. Cum SUA sînt cea mai puternică economie a lumii, un default ar arunca în haos bursele internaţionale, ar creşte costurile de împrumut şi ar scădea rolul dolarului ca monedă de rezervă a lumii.

Îngrijorător este că în Washington se joacă acum un joc foarte periculos, pe care l-am văzut evoluînd de la criza similară din 2011, în care nimeni nu vrea să renunţe, comentează Harvard Business Review. Congresul s-a jucat de multe ori cu ameninţări pe această temă, dar jocul a trecut la un alt nivel în 2011, în timpul crizei datoriei, iar republicanii au văzut că funcţionează, mai scrie HBR.

Din acest joc, nu cîştigă nimeni şi, după cum au arătat-o recent şi experţii de la Council on Foreign Relations (CFR), unul dintre cele mai respectate think tank-uri americane, blocajul închiderii guvernului a dus deja la o criză serioasă de imagine a Statelor Unite în plan extern. După ce le-au transmis americanilor să nu joace jocuri politice cu datoria lor, China, care este cel mai mare creditor al Statelor Unite cu obligaţiuni emise de Trezoreria SUA în valoare de 1.280 de miliarde de dolari, a trecut la o nouă abordare şi a îndemnat lumea să se „dez-americanizeze”: „Poate acesta este un moment bun pentru ca lumea să înceapă să ia în calcul clădirea unei lumi dez-americanizate”, se arată într-un comentariu al agenţiei de presă chineze Xinhua, preluat de The Telegraph.

Plafonul datoriei este limita pînă la care Trezoreria americană se poate împrumuta pentru a plăti angajamentele asumate deja de Congres şi de Casa Albă. Această limită a fost instituită prin lege în 1917, prin ceea ce se numea Second Liberty Bond Act. De atunci, Trezoreria a trebuit să împrumute mii şi mii de miliarde de dolari. Numai în ultimul deceniu, spre exemplu, cu o criză economică şi două războaie foarte costisitoare, nevoia de astfel de bani a fost tot mai mare. Tot legea americană spune că, atunci cînd SUA ating acest plafon, Trezoreria nu are voie să mai împrumute bani, ci trebuie să obţină extinderea autorităţii de împrumut în Congres, se arată într-o analiză a Council on Foreign Relations.

Practic, aceasta este doar o formalitate şi de aici derivă însuşi jocul politic din acest moment. Deşi mulţi politicieni americani sugerează acest lucru, extinderea plafonului datoriei nu înseamnă că se măreşte datoria publică a Statelor Unite, pentru că, în momentul în care Trezoreria cere această creştere, ea nu face decît să solicite pîrghia de care are nevoie pentru a plăti angajamentele deja asumate şi votate de Congres, după cum a explicat Barack Obama săptămîna trecută, într-o conferinţă de presă. Datoria există, deci, dar nu există banii pentru a o acoperi. „Pentru că i se spune 'creşterea datoriei publice', mulţi americani cred că înseamnă creşterea datoriei. Nu asta înseamnă. Nu adaugă o centimă datoriei noastre. Înseamnă că plăteşti cheltuielile pe care Congresul le-a autorizat deja”, a subliniat preşedintele american.