Atac prin devalorizare sau cum să lupţi cu sărăcia pe seama populaţiei

Foto: workmore.ru

Irina Astahova

„Economia nu este o ştiinţă exactă. Nu pentru că este imposibil să prezici toate consecinţele unor decizii. Tocmai asta e posibil, deoarece legile economice în economia de piaţă funcţionează foarte strict. Însă acolo unde există factorul uman totul este cu aproximaţie. Şi pregătiţi-vă că vor fi erori, sau din cauza neutilizării pîrghiilor economiei de piaţă, sau din cauza predominării economiei subterane”, mi-a spus un redutabil specialist financiar din Moldova, explicîndu-mi consecinţele devalorizării leului moldovenesc în ultima lună.

„La Bagdad e liniște”

Guvernul şi Banca Naţională a Moldovei nu văd nimic straşnic şi extraordinar în situaţia de pe piaţa valutară. Guvernatorul BNM a declarat la mijlocul lunii septembrie că scăderea cursului leului moldovenesc are loc în condiţiile unui raport optim al cererii şi ofertei pe piaţa internă şi deprecierii cursurilor valutare în principalele ţări-partenere la export ale Moldovei, în special în Rusia. Totodată, Dorin Drăguţanu a menţionat că „fiecare stat caută cel mai acceptabil raport al cursului pentru situaţia sa macroeconomică”.

Guvernul, în persoana ministrului economiei, de asemenea, nu vede niciun risc în deprecierea leului moldovenesc. Valeriu Lazăr consideră că devalorizarea valutei naţionale contribuie la creşterea volumului exporturilor. În opinia lui, în Moldova exportatorii „au suferit” timp îndelungat de pe urma leului „puternic” faţă de dolar şi euro. „Privim foarte încrezător în viitor şi nu considerăm necesară o imixtiune în politica promovată de Banca Naţională”, a spus ministrul.

Însă, în opinia experţilor independenţi, situaţia deja începe să iasă de sub control. Iar problema principală nici nu este cursul valutar. „Ţinînd cont de factorii externi, de necesitatea corelării cursului valutar intern cu coşul valutar al principalelor ţări-partenere la export, creşterea cursului leului moldovenesc nu este cea mai mare problemă”.

Cu atît mai mult că teoretic, în opinia experţilor, leul poate reveni la poziţia iniţială. Pentru aceasta, Banca Naţională a Moldovei trebuie să stopeze cumpărarea valutei străine (dolari SUA, euro) pe o perioadă îndelungată, pentru a crea un deficit de lei pe piaţa valutară. Şi, într-adevăr, săptămîna trecută, BNM deja a adoptat o asemenea decizie – sistarea temporară a cumpărării valutei.

„Problema constă în altceva, - susţin experţii. BNM trebuia să adopte această decizie încă, cel puţin, cu două săptămîni în urmă. Acum timpul e pierdut, leul moldovenesc a căzut foarte tare, încît creşterea preţurilor nu mai poate fi stopată prin metode administrative”. Cu alte cuvinte, dacă cursul leului încă poate reveni la nivelul iniţial, atunci preţurile şi tarifele nu vor mai putea fi reduse. Acest fapt este demonstrat deja de istoria de peste 20 de ani a formării preţurilor în Moldova.

În consecinţă, vor avea de suferit cele mai defavorizate pături ale populaţiei: bugetarii, pensionarii, precum şi cei care primesc salariul în lei. Deoarece, ţinînd cont de creşterea preţurilor, veniturile lor reale se vor reduce, iar pe banii lor ei vor putea cumpăra cu mult mai puţine mărfuri şi servicii, decît pînă la valul de scumpiri.

Ce ucide economia moldovenească

Argumentul Ministerului Economiei că „exportul moldovenesc trebuie ajutat” nu este invocat pentru prima dată. Să ne amintim că încă în anul 2009, expertul, iar acum preşedintele Comisiei parlamentare pentru economie, buget şi finanţe, Veaceslav Ioniţă, declară despre necesitatea devalorizării leului, în scopul susţinerii exportatorilor în timpul crizei. „Leul puternic ucide economia”, spunea el atunci şi prognoza o cădere bruscă a cursului leului pînă la 18-20 de lei pentru un dolar.

Şi experţii Fondului Monetar Internaţional propuneau devalorizarea leului în scopul susţinerii economiei naţionale în condiţiile crizei financiare. În unul dintre interviurile sale, fostul reprezentant permanent al FMI în Moldova, Johann Mattisen, relatează: „Cînd a devenit clar că situaţia s-a schimbat, noi i-am recomandat BNM să permită deprecierea leului. Însă Banca Naţională a Moldovei este independentă şi promovează o politică pe care o consideră mai oportună”. „În Moldova deprecierea are loc foarte atent”, a menţionat el.

Despre susţinerea economiei prin slăbirea valutei naţionale a vorbit anterior şi guvernatorul BNM. Acum doi ani, la un forum al oamenilor de afaceri, Dorin Drăguţanu a declarat că creşterea competitivităţii externe a întreprinderilor moldoveneşti ar putea fi obţinută din contul devalorizării valutei naţionale, reducerii salariilor şi creşterii productivităţii muncii. (Apropo, Veaceslav Ioniţă de data aceasta a remarcat că guvernatorul BNM nu cunoaşte bine realitatea economică a ţării, deoarece „deprecierea leului va submina planurile de relansare a producţiei”).

Feedbackul deprecierii administrative

„Dacă vorbim despre susţinerea exportului, atunci „există o regulă de aur a contabilităţii: cînd într-o parte apare venit, în altă parte va fi cheltuială. În condiţiile cînd Moldova este lipsită de resurse (inclusiv de cele mai importante – cele energetice) şi depinde totalmente de preţurile mondiale, atunci cota importului în produsele exportate constituie de la 80 pînă la 100 de procente”. Cînd vorbim despre import – acesta nu este numai importul personal al exportatorilor, acesta este importul total al ţării: resursele energetice, metalele, medicamentele, transportul etc.”, spune unul dintre experţi.

„Susţinînd exportatorii prin deprecierea leului, noi stimulăm inevitabil creşterea necontrolată a preţurilor şi pauperizarea populaţiei. Deoarece dacă unii primesc ceva suplimentar, atunci ceilalţi pierd ceva suplimentar”. Restul sînt vorbe goale, deoarece trebuie să ne gîndim la ţară şi la întregul popor, dar nu numai la exportatori.

Este destul de cinic şi sensul recomandărilor FMI privind devalorizarea valutelor naţionale în condiţiile crizei economie, consideră experţii noştri. „De ce de la începutul anului 2009 FMI a insistat asupra deprecierii valutelor naţionale? Aceasta se explică prin particularităţile crizei din 2008 – economiile din SUA şi din UE au ajuns la pămînt. În consecinţă, a apărut deficitul de finanţe. În această situaţie, FMI elaborează un şablon – o ieşire unică din situaţie pentru toate ţările – cum să aplaneze criza financiară. Potrivit acestuia, guvernele naţionale trebuiau să pună povara datoriei externe pe spatele populaţiei şi să utilizeze mai puţine mijloace în valută străină”.

Să ne amintim de criza financiară în Grecia. Atunci experţii spuneau că dacă Grecia nu ar fi intrat în zona euro, atunci ea putea soluţiona problema printr-o „simplă devalorizare” a valutei naţionale, adică populaţia s-ar fi răsplătit pentru datoriile autorităţilor.

În 2009, Moldovei, de asemenea, i s-a recomandat să deprecieze valuta naţională cu 30 de procente. Însă asupra devalorizării au insistat şi parlamentarii locali şi economiştii amatori, luptători pentru prosperarea exportului moldovenesc, în spatele cărora stăteau speculanţii valutari. „În acest caz schema era simplă: iniţial, creditele le primeşte mafia, care are acces la sursă şi reuşeşte să facă prima acest lucru. Apoi are loc devalorizarea valutei din contul majorităţii populaţiei, care va sărăci şi mai mult, în timp ce un grup mic de oameni se îmbogăţeşte”.

Însă atunci, Banca Naţională a refuzat să urmeze aceste recomandări, în pofida „factorului uman”, deoarece a considerat că poate ieşi din situaţie pe contul rezervelor valutare ale ţării, vare la 1 ianuarie 2009 constituiau 1,672 miliarde de dolari. Această sumă era mai mult decît suficientă pentru a soluţiona problemele pe piaţa valutară. Drept rezultat, pentru stingerea „incendiului” au fost utilizate 500 milioane de dolari, însă deprecierea a fost lentă şi inofensivă.

În acelaşi timp, pentru a nu permite deprecierea continuă, au fost micşorate rezervele obligatorii ale băncilor comerciale de la 14% pînă la 8%, iar rata de bază de refinanţare, la care băncile creditare iau credite, a fost redusă pînă la 5%. La această dobîndă, băncile comerciale au primit credite în valoare de 1 miliarde de lei. Singura condiţie era ca banii să fie restituiţi în termen.

Factorul uman decide totul

Experţii consideră că tentativele Băncii Naţionale de a reglementa cursul valutar în scopul menţinerii nivelului planificat al inflaţiei în acest an nu ar fi fost atît de dureroase pentru populaţie, dacă nu ar fi fost pretinsul „factor uman”. BNM ar fi putut rezolva foarte liniştit situaţia pe piaţa valutară a Moldovei, ca şi în 2009, cu atît mai mult cu cît rezerve erau mai mult decît suficiente. La finele lunii septembrie curent, rezervele valutare ale BNM au depăşit $2,722 mld. ce constituie un record absolut.

Însă, „din păcate, la noi legile economice nu funcţionează. Nivelul de monopolizare a economiei e atît de mare, încît inflaţia nu mai depinde de cursul valutei naţionale, ci de înţelegerile dintre monopolişti”, susţin experţii.

„Închipuiţi-vă că o persoană cumpără toate merele pe piaţă, apoi le vinde, stabilind propriile preţuri. El le poate vinde şi de 10 ori mai scump faţă de costul lor şi oricum aceste mere vor fi cumpărate. Însă aceste preţuri nu sînt de piaţă, ci monopoliste. Acum închipuiţi-vă că în majoritatea pieţelor din Moldova există monopoluri, care prin înţelegeri de cartel, stabilesc preţurile”.

Atît timp cît nu va fi făcută ordine în economia moldovenească, problema inflaţiei nu va fi soluţionată prin pîrghiile economiei de piaţă – deprecierea valutei sau reglementarea rezervelor obligatorii, consideră experţii noştri.

Devalorizarea drept compensare a ajutorului extern

Experţii nu exclud că deprecierea leului moldovenesc din această toamnă a fost lansată pentru susţinerea bugetului. Situaţia privind ajutorul extern în a doua jumătate a anului rămîne deocamdată neclară. Misiunea FMI, care s-a aflat în Moldova de pe 18 septembrie pînă pe 1 octombrie a plecat fără a organiza o conferinţă de presă de bilanţ.

Toţi aşteptau că conducerea ţării va anunţa, în sfîrşit, despre înţelegerile privind noul Memorandum cu FMI. Însă acest fapt nu s-a întîmplat. Termenul memorandumului precedent deja a expirat în 2012, iar un raport privind executarea acestuia nu a fost elaborat. Nici prelungirea lui, în legătură cu cataclismele politice din ţară, nu a schimbat situaţia, iar Moldova nu a primit ultima tranşă de credit prevăzută de Memorandum.

În principiu, experţii menţionează că Moldova nu are nevoie de banii FMI, deoarece aceştia sînt utilizaţi exclusiv pentru suplinirea rezervelor valutare, care la moment sînt suficiente. Potrivit lor, în 2008, FMI a solicitat credite de la autorităţile din Moldova şi din alte ţări, pentru a-şi suplini propriile resurse de creditare.

Totodată, ţara are nevoie de acest memorandum, în calitate de permis pentru cooperarea cu alte instituţii financiare, inclusiv cu donatorii europeni. Însă, oricît ar fi de straniu, guvernul moldovean încă nu şi-a exprimat intenţia de a începe elaborarea unui nou document, fapt ce i-a uimit şi pe reprezentanţii Misiunii FMI.

În schimb, autorităţile moldovene, prin diverse tertipuri şi aluzii, în stilul „şmecheriilor locale”, au încercat să le sugereze reprezentanţilor Misiunii FMI ideea că guvernul trebuie susţinut printr-un program special, însă doar pe termen de un an, pînă la alegerile parlamentare. Funcţionarii de la FMI nu au înţeles aceste aluzii sau le-au înţeles prea bine, pentru a răspunde imediat la această propunere ieşită din comun.

Sursele noastre presupun că autorităţile moldovene contează pe un contact direct cu conducerea FMI, în cadrul reuniunii anuale al Consiliului directorilor FMI, care are loc în aceste zile la Washington. Însă, ţinînd cont de faptul că practic toate organizaţiile financiare internaţionale sînt afiliate FMI, iar din Consiliului directorilor fondului fac parte reprezentanţii plenipotenţiari ai ţărilor din UE şi alte ţări donatoare şi creditare ale Moldovei, este greu de imaginat cum pot fi obţinute anumite înţelegeri cu structuri aparte, fără a ajunge la un acord cu creditorul principal.

Deocamdată, granturile de milioane, promise de Comisia Europeană şi alţi donatori, rămîn în aer. Adică, este tocmai situaţia cînd autorităţile locale nu pot debloca relaţiile cu donatorii externi pentru a contracta noi împrumuturi şi îşi transpune responsabilitatea pe umerii populaţiei.

Trebuie de menţionat că în Memorandumul anterior cu FMI, principala sarcină trasată de guvern şi Banca Naţională era „sporirea bunăstării populaţiei prin intermediul promovării creşterii economice durabile şi reducerii sărăciei”, Dacă acestea sînt, într-adevăr, sarcinile principale ale autorităţilor, atunci ele ar trebui să respecte, cel puţin, regulile anunţate ale jocului. Totul depinde de clasa politică. „Nu există țări bogate sau țări sărace prin natura lor. Există doar țări bine administrate și țări administrate prost”, afirma filosoful antic Socrate.