|
Foto: stirileprotv.ro |
Angajaţii Direcției situații excepționale Orhei au fost alertaţi în dimineaţa zilei de ieri, fiindu-le solicitată intervenția pentru stingerea unui automobil care s-a aprins din mers pe str. S. Lazo din localitate.
Ajunşi la faţa locului, pompierii au stabilit că flăcările au cuprins salonul autoturismului de model „Opel”. Echipa de intervenţie a reuşit să lichideze rapid incendiul fără ca acesta să se răspîndească.
Inspectorii supravegherii de stat a măsurilor contra incendiilor urmează să stabilească toate circumstanţele şi cauza producerii arderii.
În urma incendiului nimeni nu a avut de suferit.
Menționăm că, potrivit datelor Serviciului Situații Excepționale, de la începutul anului și pînă în prezent, pe teritoriul republicii au fost înregistrate 1123 de incendii.
Adăuga comentariu