|
Foto: unimedia.info |
Naţionalizarea Băncii de Economii (ВЕМ) nu ar fi fost o soluţie salvatoare pentru bancă. O declarație în acest sens a făcut ministrul finanţelor, Anatol Arapu, în timpul audierilor de miercuri în cadrul Comisiei parlamentare pentru buget şi finanţe pe chestiunea emisiei acţiunilor BEM.
Potrivit Agenţiei "Infotag", ministrul a menţionat că "statul are trista experienţă de naţionalizare a întreprinderilor anterior privatizate, în rezultatul căreia trebuia să de-a explicaţii în faţa societăţii".
"Pentru naţionalizare trebuie să ne adresăm parlamentului, să solicităm bani de la stat, să purtăm discuţii cu acţionarii pentru a-i anunţa despre intenţiile noastre. Nu putem pur şi simplu să luăm acţiunile după care acţionarii să-şi caute singuri banii", a spus ministrul.
Potrivit lui, "revenirea băncii în proprietatea statului era imposibilă şi din cauza faptului că nu a fost estimată valoarea BEM-lui", precizînd însă că aceasta este o sumă enormă.
Ministrul a menţionat că "decizia guvernului a fost una asumată şi singura corectă după finalizarea negocierilor cu parlamentul şi societatea civilă".
"Cineva nu vrea să audă despre starea în care se află banca şi care sînt cauzele acestei situaţii. Însă aceasta este realitatea şi nu trebuie să închidem ochii. Problemele din cadrul BEM nu au 2-3 ani, acestea au început la finele anilor '90 din cauza managementului defectuos al statului", consideră Anatol Arapu.
Adăuga comentariu