Embargo, în loc de cadou

Foto: noi.md

Xenia FLOREA

La finele săptămînii trecute, Guvernul Leancă a împlinit 100 de zile de activitate. Primele 100 de zile sînt un fel de maraton, o testare a durabilităţii. Însă o afirmare deplină, în această perioadă, fizic e imposibilă. Mai degrabă, după cele 100 de zile, se poate vorbi despre potenţialul de start al noului guvern.

Deocamdată, echipa lui Iurie Leancă primește aprecieri nu prea favorabile. Şi nu numai de la oponenţii politici (pentru asta şi este ea opoziţie, pentru a critica) sau de la experţii eurosceptici. La prima sa „dată rotundă”, Guvernul Leancă a fost făcut unul cu pămîntul de către ambasadorul Germaniei, ţară prietenă a Moldovei. În mod special, diplomatul s-a arătat nemulţumit de ultimele tranzacţii de privatizare şi de mediul de afaceri, în care sînt nevoiţi să activeze investitorii străini. „Sînt nemulţumit!”, a declarat la un post de televiziune Matthias Meyer. Şi s-a mirat de ce moldovenii nu ies în stradă să protesteze.

Dar elefantul uite că nu l-am observat…

Iar la guvern, finişul intermediar parcă nu a fost observat. Deşi, în iulie, spre exemplu, Iurie Leancă şi-a prezentat pe larg rezultatele activităţii în primele 50 de zile la aflarea în postul de premier, anunţîndu-şi „deplina fermitate de a îndeplini toate angajamentele asumate pentru primele 100 de zile”.

Însă o prezentare similară de 100 de zile guvernul s-a ferit să facă. Pentru că una e să raportezi despre nişte lucruri abstracte. Precum, de exemplu, reuniunea festivă cu ocazia demarării construcţiei gazoductului Ungheni-Iaşi, utilitatea exploatării căruia aşa şi nu a fost stabilită pînă la urmă. Sau despre crearea unui număr de locuri de muncă pe banii donatorilor europeni. Deşi nu demult guvernul se plîngea de lipsa angajaţilor calificaţi în ţară, iar televiziunea „amicală” a difuzat un subiect despre faptul cum în proiectele moldoveneşti de infrastructură lucrează muncitori din UE, deoarece ”în patria lor nu sînt locuri de muncă”.
Şi alta e să răspunzi la întrebările incomode ale jurnaliştilor. Iar ele ar fi curs, în cadrul conferinţei de presă, peste Iurie Leancă, ca din cornul abundenţei, or, prea multe „chestii interesante” au avut loc în republică în ultimele două săptămîni.

Primiți atunci un embargo...

Către cele 100 de zile ale sale, guvernul Leancă a primit, imprevizibil, (sau, totuşi, previzibil?) un nou embargo din partea Rusiei. Marţi seara, principalul medic sanitar al Federației Ruse, Ghenadi Onişcenko, a anunţat că Rusia sistează în totalitate livrările producţiei vinicole moldoveneşti pe piaţa rusă. Asta pînă cînd „F.Rusă nu va vedea din partea Moldovei paşi concreţi, îndreptaţi împotriva soluţionării sistemice a problemei calităţii”.

Acum, diferiţi oameni deştepţi de pe diferite tribune polemizează pînă la răguşire, ce a fost asta – o lovitură politică de graţie, dorinţa de a pedepsi Moldova înainte de Vilnius sau Rusia într-adevăr a avut motive economice pentru a stopa livrările alcoolului moldovenesc pe piaţa sa?

Împărtăşind pe deplin nemulţumirea naţională faţă de acţiunile punitive ale autorităţilor ruse, care încă o dată au tras pe sfoară poporul moldovenesc, în majoritatea lui prieten al Rusiei, şi (inclusiv) pe propriii investitori, care au investit bani în vinificaţia moldovenească, totuşi apar cîteva întrebări naive.

De exemplu. Despre faptul că în direcţia vinicolă „se adună norii” se cunoştea nu de azi, şi nu de ieri. Încă vara, „Rospotrebnadzor” a început să comunice despre creşterea numărului de loturi alcoolice cu rebut. Iar la 6 august, Ghennadi Onişcenko a declarat că Ministerul Agriculturii al R.Moldova nu încearcă să creeze un sistem de control al calităţii producţiei alcoolice, ceea ce a fost una dintre condiţiile de revenire a producţiei alcoolice moldoveneşti pe piaţa rusă. Potrivit lui, chipurile, „în 2013, ponderea producţiei livrate conform proceselor verbale ale testelor la Centrul Naţional de Verificare a Calităţii Producţiei Alcoolice a constituit doar 0,43% din cantitatea totală a producţiei alcoolice moldoveneşti, exportate în Rusia”.

În perioada sfîrşitul lunii august - începutul lunii septembrie, declaraţiile Rospotrebnadzor-ului capătă un caracter tot mai ultimativ: încă un lot de alcool necalitativ şi embargo pentru Moldova va deveni realitate, deoarece „nu are sens să fie încărcate laboratoarele ruseşti cu lucrul pe care trebuie să-l facă laboratoarele din Moldova”. Ce face în aceste condiţii guvernul? Practic, nimic.

Ministrul Bumacov declara presei că nicun embargo nu va fi. El aşa crede. Curatorul ministerului agriculturii, vicepremierul Valeriu Lazăr abia pe 9-10 septembrie îi roagă pe colegii de la ministerele economiei şi agriculturii „să dea o apreciere foarte-foarte obiectivă a situaţiei pentru a înţelege ce se petrece cu adevărat şi unde se termină aspectele tehnice şi încep cele politice”. Iar guvernul, la ședinţa din 11 septembrie, adică post-factum, adoptă o decizie privind crearea Oficiului Naţional al Viei şi Vinului, adică reînvie agenţia „Moldova-Vin”, care a fost lichidată de către Alianţa pentru Integrare Europeana în 2009, imediat după venirea sa la putere, ca o structură nu prea importantă şi necesară. Întrebare: ce a împiedicat guvernul să adopte decizia creării acestui organ cu o săptămînă-două în urmă – măcar pentru a mima vreo mişcare în direcţia soluționării problemei apărute şi de a da de înţeles „Rospotrebnadzor”-ului că pretenţiile sale sînt auzite ? Cu atît mai mult că modificările la Legea viei şi vinului, ce prevăd crearea oficiului, a fost aprobate de parlament încă în toamna anului trecut. În acest răstimp, dacă dorea, guvernul putea să creeze de zeci de ori această structură de stat, precum şi să fortifice şi alte organe de supraveghere.

Economistul Vladimir Golovatiuc, fără a exclude componenta politică a introducerii embargoului de către Rusia a livrărilor alcoolului moldovenesc, consideră că oficialii de la Chişinău au făcut totul pentru ca embargoul să fie introdus. „Da, trebuie să recunoaştem că aici este prezentă componenta politică. Eu nu vreau să justific acest fapt, dar noi am ştiut despre aceasta. Noi nu avem o politică de stat în acest domeniu. Există multe temeiuri pentru a introduce aceste sancţiuni”, a declarat el.

De aceeaşi părere este şi economistul Elena Gorelova. „Faptul că avem un sistem imperfect de apreciere a corespunderii calităţii, supravegherii asupra calităţii producţiei, este cunoscut de toţi. Chiar şi de funcţionarii de rang înalt. Noi avem o lege adoptată demult de parlament cu privire la evaluarea conformităţii producţiei, sînt programe de dezvoltare a infrastructurii calităţii, care, din păcate, nu sînt implementate pînă la sfîrşit. De aceea, în scopuri politice, imperfecţiunea sistemului nostru poate fi utilizată în orice moment. Acest lucru a fost posibil şi cu jumătate de an în urmă şi peste jumătate de an. Este nevoie de o activitate încordată, de înlăturat aceste premise economice pentru asemenea precedente şi atunci nu vor exista motive pentru apariţia presiunilor politice”, a declarat Gorelova pentru NOI.md.

Cu cît mai rău, cu atît mai bine. Sau strategia electorală a Guvernului Leancă

Oricît ar suna de bizar, măsurile punitive ale Federaţiei Ruse nu atît dăunează, cît sînt în favoarea Coaliţiei de Guvernare Pro-Europeană. Nu este exclus că anume din această cauză Guvernul Leancă nu s-a prea grăbit să asculte pretenţiile Rospotrebnadzor-ului, iar pentru unii funcţionari responsabili, introducerea embargoului a devenit „o mare surpriză”.

În opinia redactorului-şef al publicaţiei „Gazeta” din Bălţi, Maxim Kalmîkov, situaţia cînd „cu cît e mai rău, cu atît e mai bine” ar putea constitui un element al strategiei electorale a coaliţiei proeuropene: în lipsa unor realizări economice şi de alt gen, CGP, pentru a nu pierde viitoarele alegeri, are nevoie urgent de un duşman extern, iar lupta „eroică” împotriva lui va sta la baza campaniei electorale a coaliţiei de guvernămînt.

„Săptămîna trecută, unul dintre cei mai pragmatici şi bogaţi moldoveni de pe pămînt, fostul premier Ion Sturza a fost întrebat de ProTV ce va fi dacă în ajunul summitului de la Vilnius Rusia va introduce sancţiuni economice împotriva Moldovei. „Atunci, actuala putere din Moldova va avea şansa să nu piardă viitoarele alegeri”, a răspuns Sturza.

Cine s-ar fi îndoit: avînd telecomanda TV, avînd semnat deja acordul cu UE, şi posibil, obţinînd pentru Moldova abolirea vizelor cu UE, ei vor încerca să promoveze o campanie electorală sub lozinci geopolitice: „În pofida presiunilor şi ameninţărilor, noi, moldovenii, am făcut alegerea în favoarea Europei”, scria Maxim Kalmîkov pe reţelele de socializare.

Totodată, în afară de liberali, susţine el, nimeni „nu se va purta grosolan deschis față de Rusia”: „De ce să alunge electoratul care are simpatii faţă de ea? Sînt suficiente doar aluziile la experienţele trăite împreună (cu poporul!).

Cînd autorităţile nu au ce îi pune în buzunare electoratului, cînd ele nu şi-au îndeplinit nicio promisiune electorală, singura şansă de a rămîne la putere este de a convinge alegătorii în caracterul istoric al misiunii lor. Reprezentanţii puterii se vor bate cu pumnii în piept şi vor striga că cinci ani au apărat Patria în calea ei spre casa europeană comună”, susţine Maxim Kalmîkov.

Prima etapă a acestei strategii electorale (dacă ea într-adevăr există, iar dacă nu, atunci partidele CGP o vor adopta numaidecît) a fost deja implementată – datorită Rusiei, care a intrat într-un mod destul de disgraţios pe piaţa moldovenească de vinuri şi a alarmat întreaga Uniune Europeană. Parlamentul European a examinat în regim de urgenţă problema presiunii asupra unei ţări mici, dar foarte mîndre, şi în pofida tuturor obstacolelor, proeuropene. Comisarul european pentru extindere şi politica de vecinătate, Stefan Fule, a pregătit un discurs demascator.

Pe fundalul acestei „atmosfere de preocupare europeană” probabil că foarte curînd vor fi date uitării declaraţiile dure ale ambasadorului extraordinar şi plenipotenţiar al Germaniei, Matthias Meyer, la adresa autorităţilor moldovene. De exemplu, despre faptul că actele de corupţie în Moldova, care, chipurile, adoptă standardele europene, „au luat forme atît de puternice, încît devin înspăimîntătoare”, iar în ceea ce priveşte „Banca de Economii”, acolo „a avut loc delapidarea averii”. La fel ca şi numeroasele plîngeri ale investitorilor străini. De exemplu, un întreprinzător italian a declarat că în R.Moldova „anume oligarhii din administraţia publică blochează investiţiile străine”, iar „proiectele investiţionale de amploare, care ar fi putut crea locuri de muncă, se prăfuiesc în sertare, deoarece sînt împiedicate de conducătorii voştri, din interes personal sau politic”.

Adică, se pare, că Rusia nu a putut face pentru guvernarea de la Chişinău un cadou de imagine mai bun pentru primele 100 de zile. Cu atît mai mult cu cît consecinţele embargoului vinicol pentru economia moldovenească nu vor fi atît de semnificative ca în anul 2006.

Potrivit Elenei Gorelova, „noi nu am restabilit vinificaţia după 2006. Acum, volumul de producţie a vinului constituie puţin peste 40% din volumul din anul 2005 – o reducere de peste două ori. De aceea, ponderea vinificaţiei în industria moldovenească s-a redus de la peste 20% pînă la 10%. Desigur, vinificatorii sînt deserviţi şi de cei care importă sticle, dopuri, etichete, gospodăriile de fermieri, care cultivă soiurile tehnice de struguri, transportatori etc. Aşa că anumite consecinţe ale embargoului vor fi, dar eu nu pot spune că bugetul va fi afectat foarte tare din cauza aceasta”.