X 
Transnistria stiri: 1408
Preşedintele stiri: 4073

Consiliul Сoncurenţei a amendat compania Voiaj International cu 300 de mii de lei

2 sep. 2013,, 10:41   Societate
3717 0
Foto: moldova-suverana.md
Consiliul Concurenţei a amendat compania turistică Voiaj International & Co S.R.L. cu 300 de mii de lei pentru că a refuzat să se supună inspecţiei. Şi anume s-a eschivat să prezinte actele necesare pentru a stabili, dacă este sau nu subiectul unor înţelegeri de cartel.

Preşedintele Consiliului Concurenţei, Viorica Cărare, a prezentat, vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, informaţii cu privire la organizarea mai multor inspecţii neplanificate la şapte agenţii turistice bănuite că ar participa la o înţelegere de cartel. Unica companie care s-a opus inspecţiei a fost Voiaj International, motiv pentru care a fost sancţionată.

"În 2011, am început să primim plîngeri în legătură cu activitatea mai multor agenţii turistice, însă în conformitate cu legea, a fost posibil de a organiza verificări inopinate abia după formarea Consiliului, astăzi am început aceste verificări", a spus Cărare.

Ea a mai comunicat că "potrivit Legii Concurenţei, agentul economic a fost amendat cu 300 de mii de lei. În plus pentru fiecare zi de refuz de a prezenta informaţia necesară, se vor adăuga încă cîte 8 mii de lei".

"Dacă vor, pot să conteste această decizie. Sîntem gata să ne întîlnim în judecată", a recomandat Viorica Cărare.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?