|
Foto: tribuna.md |
Membrii Partidului Socialiștilor nu vor susţine revoluţia de catifea anunţată de comunişti pentru toamna anului curent, chiar dacă socialiştii sînt împotriva actualei guvernări. Despre aceasta a declarat pentru
Tribuna, liderul Partidului Socialiştilor din Republica Moldova (PSRM), Igor Dodon.
În opinia sa, „o revoluție nu este tocmai potrivită”, de aceea socialiştii vor merge pe altă cale – vor propune în toamnă un program de alternativă.
„PSRM este împotriva actualei guvernări, de aceea noi vom veni în toamnă cu un program de alternativă. În ceea ce ține de revoluția anunţată de PCRM, nu cred că aceasta este soluția”, a declarat Igor Dodon.
Liderul socialiştilor a precizat că „PCRM nu a spus ce fel de revoluție va face”. „Dacă va fi o revoluție împotriva Guvernului, atunci noi vom fi cu ei, iar dacă va fi vorba de luarea cu asalt a Guvernului, atunci nu-i vom susține”, a menționat Igor Dodon.
Adăuga comentariu