|
Foto: noi.md |
Pe parcursul săptămînii trecute, angajaţii Poliției de Frontieră au depistat şi reţinut 95 persoane care au încălcat legislaţia frontalieră şi migraţională a Republicii Moldova. Potrivit unui bilanţ al activităţii poliţiştilor de frontieră, 15 persoane au fost reținute pentru faptul trecerii ilegale sau a tentativei de trecere ilegală a frontierei de stat; 52 de cetăţeni străini – pentru încălcarea regulilor de şedere pe teritoriul Republicii Moldova; 28 de persoane – pentru încălcarea regimului zonei de frontieră; 11 persoane – pentru prezentarea documentelor false. În plus, au avut loc 2 cazuri de trecere ilegală peste frontieră a bunurilor materiale (3800 pachete de țigări și 2200 litri alcool), iar 24 de persoane și 3 mijloace de transport au fost reținute conform consemnelor.
În același timp, fluxul persoanelor care au traversat frontiera de stat a constituit aproximativ 460,4 mii de persoane, fiind în creştere cu aproximativ 7,2 % în comparaţie cu perioada precedentă, iar traficul mijloacelor de transport a înregistrat un flux de 80,1 mii unităţi, cu circa 8,7 % în creștere.
Nu a fost autorizată trecerea frontierei de stat unui număr de 141 de persoane, dintre care 100 – la ieşire din țară. Motivele de neautorizare a trecerii frontierei rămîn aceleași, și anume: nevalabilitatea documentului, termenul expirat al documentului, necorespunderea cu statutul punctului de trecere al frontierei de stat ș.a.
Adăuga comentariu