X 
Transnistria stiri: 1451
Preşedintele stiri: 4081

NASA a alcătuit lista "ucigașilor" Terrei

8 aug. 2013,, 14:31   Ştiinţă şi IT
4541 0
Foto: topnews.ru
Experții NASA au elaborat cea mai exactă hartă a asteroizilor care potențial amenință Terra. Lista conține 1.400 de obiecte cosmice care vor trece în imediata apropiere a planetei noastre și pot duce la dezastre grave. Cu toate acestea, potrivit oamenilor de știință, în următorii 100 de ani, oamenii nu trebuie să-și facă griji și pot "să se bucure de frumusețea iminentă a sfîrșitului lumii".

Lista a inclus în special obiectele care sînt acum la circa 4,7 milioane de mile de Pămînt. Dacă oricare dintre acești asteroizi se va ciocni vreodată cu Pămîntul, ne așteaptă inevitabil cele mai puternice cutremure sau tsunami, relatează Utro.ru cu referire la surse externe.

Diametrul asteroisilor din lista "ucigașilor" alcătuită de NASA depășește 100 m.

Anterior, cercetătorii au declarat că au descoperit un vast "cimitir de comete" în cadrul Centurii de asteroizi dintre Marte şi Jupiter, iar unele dintre aceste comete adormite ar putea fi trezite de atracţia Soarelui. Majoritatea cometelor observate au orbite foarte eliptice, ajungînd foarte rar în apropierea Soarelui. Alte comete trec însă mai frecvent prin apropierea Soarelui, cea mai celebră fiind cometa Halley, care reapare o dată la aproximativ 76 de ani.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?