X 
Cutremure stiri: 502

Brexit: Londra nu își va plăti factura în absența unui acord comercial

11 dec. 2017,, 10:51   Externe
1832 1

Marea Britanie nu va plăti Uniunii Europene factura sa de divorț estimată la 40-45 miliarde de euro dacă nu va reuși să încheie un acord comercial cu Bruxellesul, a afirmat duminică ministrul pentru Brexit, David Davis, relatează AFP.

Cele două părți au ajuns vineri la un compromis asupra principiilor reglementării financiare a Brexitului în cadrul unui acord privind modalitățile de ieșire a Marii Britani din UE cu începere de la sfîrșitul lui martie 2019, deschizînd calea discuțiilor legate de viitoarea lor relație comercială.

Întrebat dacă Londra își va achita factura în absența unui acord comercial, David Davis a răspuns la BBC că aceasta va fi "condiționată de obținerea unei perioade de tranziție" și "condiționată de un acord comercial".

"Fără acord înseamnă că nu vom plăti", a insistat el, apreciind, totuși, că posibilitatea ca Londra să părăsească UE fără vreun acord comercial s-a "diminuat radical".

El s-a arătat favorabil unui acord de liber-schimb asemănător celui încheiat între UE și Canada, CETA, incluzînd domenii suplimentare cum ar fi serviciile financiare. În absența unui acord comercial, Marea Britanie s-ar confrunta cu regulile Organizației Mondiale a Comerțului (PMC), sinonime cu bariere vamale și tarifare.


David Davis a subliniat că afirmațiile sale sînt pe aceeași lungime cu poziția premierul britanic, Theresa May, al cărei purtător de cuvînt afirmase miercuri că plata facturii depinde de "stabilirea unei relații profunde și speciale cu UE".

Acestea contrazic însă declarațiile ministrului britanic al finanțelor, Philip Hammond, care a dat asigurări că Londra își va onora angajamentele financiare față de UE chiar și în absența unui acord comercial.

"Nimic nu este încheiat atît timp cît nu s-a încheiat totul în această negociere. Consider însă că este de neconceput ca națiune să ne sustragem de la o obligație pe care am recunoscut-o ca obligație", a declarat el miercuri în fața unei comisii parlamentare.

"Nu este un scenariu credibil. Nu este genul de țară care sîntem noi. Sincer, așa ceva nu ar face din noi un partener credibil pentru viitoare acorduri internaționale", a adăugat Philip Hammond.

Pe de altă parte, David Davis a reamintit angajamentul Marii Britanii de a nu ridica o barieră fizică între provincia sa Irlanda de Nord și Republica Irlanda vecină.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum considerați : Stabilirea supremației legilor si a altor documente al EU asupra legislatiei interne a Republicii Moldova se referă la problema privind caracterul suveran și independent al statului moldovenesc?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав