În 2010, această tradiție a împiedicat-o pe Kate Middleton să asiste la festivitățile de iarnă alături de logodnicul ei pe vremea aceea, prințul William.
Un expert în probleme ce țin de Casa Regală a explicat pentru The Sun că, avînd în vedere că părinții lui Meghan Markle sînt în SUA, cel mai probabil ea va petrece sărbătorile cu familia lui Harry.
Deși încalcă un protocol, specialiștii spun că Regina, cel mai probabil, va evita o relație tensionată cu actrița, care se va căsători cu prințul Harry în mai 2018.
Ducesa de Cambridge nu a avut însă acest privilegiu, ea fiind obligată să aștepte să se căsătorească înainte să i se permită să stea la masa regală.
Expertul în problemele ce țin de casa regală a declarat: „E de așteptat ca Meghan să sărbătorească, alături de Harry și restul familiei regale, Crăciunul în Norfolk, anul acesta. Meghan și Harry vor locui împreună la Nottingham Cottage, în Palatul Kensington, iar familia ei este în SUA. Monarhia se bazează în mare parte pe tradiție și istorie, dar își și construiește propria tradiție.”
Prințul Harry și Meghan Markle s-au logodit la începutul lunii, iar Regina Elisabeta a II-a și membrii familiei regale și-au dat binecuvîntarea pentru nunta care va avea loc în 2018.
Adăuga comentariu