„Această crimă este investigată nu doar de angajații MAI. Pentru unele elemente de anchetă au fost invitaţi experţi din străinătate. Investigaţia este luată la controlul nemijlocit al ministrului, şefului Inspectoratului General de Poliţie, unui grup de oameni dedicaţi descoperirii acestei crime, care fac tot posibilul să identifice criminalul”, a specificat Jizdan.
Potrivit oficialului, „astăzi poliţia are nişte indicii despre profilul psihologic al celui care a înfăptuit crima, portretul-robot, se cunoaşte aria unde a acţionat, zona unde posibil locuieşte şi alte detalii care nu pot fi făcute publice în interesul anchetei, dar care dau speranţă că într-un final această crimă va fi descoperită”.
Pe de altă parte, ministrul a subliniat că este important ca să nu fie admisă repetarea unor asemenea crime, dar şi altor infracţiuni. „Avem o echipă care analizează fenomenul infracţional pe ţară, înţelegem atunci cînd se produce agravarea situaţiei criminalităţii şi acolo unde este nevoie venim cu suplinire de forţe, cu mai multă prevenţie. Unde statistica ne arată numeric mai multe infracţiuni, acolo şi va fi intensificată patrula”, a precizat Alexandru Jizdan.
Adăuga comentariu