Una din recentele acțiuni este informarea celor plecați despre noile oportunități de muncă în țară, anunță președintele Republicii Moldova, Igor Dodon.
“În acest sens, am solicitat de la întreprinderile cu capital străin informații privind disponibilitatea posturilor de muncă vacante, îndeosebi cele care necesită o calificare înaltă. Vom distribui datele respective în mod constant, sub formă de buletin bilunar, cetățenilor moldoveni aflați peste hotare, asigurând astfel, accesul fiecărui concetățean de-al nostru la oportunitățile de muncă din țară”, menționează șeful statului
Igor Dodon a precizat că în Republica Moldova activează numeroase întreprinderi cu capital străin, dispuse să ofere locuri de muncă atractive și salarii mai mari comparativ cu companiile naționale. Potrivit lui, angajarea în cadrul acestor unități economice reprezintă șansa de a aplica cunoștințele pe care le-au căpătat cetățenii noștri peste hotare.
“Sper ca această inițiativă să contribuie la revenirea moldovenilor acasă, să conducă la echilibrarea pieței muncii prin creșterea nivelului ocupării și să contribuie la dezvoltarea sectoarelor economice, care să poată genera consolidarea ocupării forței de muncă” a conchis președintele.
Buletinul sus menționat îl puteți accesa aici
Adăuga comentariu