Într-o conferință de presă la IPN, Xenia Draga, jurist-consultant, a remarcat că fiecare problemă necesită o abordare individuală, iar juriștii proiectului sînt cel mai bine informați în acest sens întrucît urmăresc modificările în legislația migrațională.
Un alt jurist al proiectului, Vladimir Morozov, a spus că încercările de eludare a legislației, cu bună știință sau din necunoaștere, se soldează cu sancțiuni, iar mulți oameni ajung în impas cînd li se aplică interdicția de intrare în Federația Rusă. Iată de ce, persoanele care intenționează să plece peste hotare sînt îndemnate să se informeze, pînă părăsesc hotarele Republicii Moldova, despre procedurile care se aplică în raport cu migranții, iar juriștii proiectului sînt gata să îi ajute.
„Cele mai frecvente probleme sesizate sînt interdicțiile de intrare pe teritoriul Federației Ruse. Se observă o creștere a tensiunii în societate, incapacitatea migranților de a se integra în societate, înrăutățirea condițiilor igienice și a condițiilor de muncă”, a spus Vladimir Morozov.
Toți cei care au neclarități legate de migrația în scopuri de muncă și angajarea oficială pe teritoriul Federației Ruse pot solicita consultații gratuite pe adresa: mun. Chișinău, bd. Traian, 22.
Adăuga comentariu