Procurorul care se deplasa prin acea regiune a observat tentativa de evadare şi imediat a intervenit, imobilizîndu-l pe individ. Acesta s-a dovedit a fi un infractor deosebit de periculos, care fusese escortat la penitenciar după ce primise 30 de zile de arest preventiv pentru viol, atac tîlhăresc şi omor intenţionat, săvîrşit cu o deosebită cruzime, asupra unei minore din Ungheni.
De notat că procurorul care a reţinut individul este adjunct al procurorului-şef al Procuraturii raionului Glodeni şi, în momentul respectiv, se afla în concediu anual de odihnă. În timpul reţinerii învinuitului, procurorului i-a fost fracturat un deget, acum el fiind operat la Spitalul din Bălţi.
Pe marginea acestui caz a fost iniţiată o anchetă sub aspectul tentativei de evadare a învinuitului, concomitent, urmînd a fi dată o apreciere şi acţiunilor poliţiştilor care îl escortau.
Adăuga comentariu