|
Foto : point.md |
Decizia liberalilor reformatori de a întemeia un partid aparține liderului Partidului Liberal Democrat din Moldova, Vlad Filat. Declarația a fost făcută de ex-vicepremierul pe probleme sociale, liberalul Mihai Moldovanu, pe blogul său, transmite NOI.md.
Mihai Moldovanu susține că Vlad Filat creează pericole pentru propriul partid fără să-și dea seama. ”Ideea de formare a unui nou partid este a lui Vlad Filat. Cred că Vlad Filat încă nu şi-a dat seama, de fapt, că a creat un partid pe linia propriului partid, fiindcă electoratul PLDM va fi ciopîrţit de către partidul-tentacul al PLDM, condus de grupul Hadârcă. Este bine cunoscut faptul că electoratul PLDM este foarte pestriţ, format din persoane care, de cele mai multe ori, şi-au abandonat propriile viziuni, principii în favoarea unor funcţii mari cu venituri grase”, a precizat Moldovanu.
Totodată, liberalul se arată convins că partidul reformatorilor nu va trece pragul electoral la următoarele alegeri parlamentare. „A rămas puţin timp pîna la desfăşurarea alegerilor parlamentare şi atunci ne vom convinge ca acest partid-tentacul nu va avea nicio pondere”, a prognozat Moldovanu.
Luni, 22 iulie, ”grupul Hadârcă” a anunțat în cadrul unei conferințe de presă că urmează pînă în toamna acestui an
să întemeieze un partid cu doctrină liberală.
Adăuga comentariu