În filmul documentar „Al doilea botez al Rusiei”, difuzat luni de postul de televiziune Rossia, preşedintele Vladimir Putin a spus că în copilărie a fost botezat de mama lui în taină faţă de tatăl său care era membru al partidului comunist.
De asemenea, Vladimir Putin a declarat că revenirea ruşilor la credinţa ortodoxă a avut loc într-un mod natural, fără presiuni din partea statului şi chiar a bisericii. Astfel, potrivit afirmaţiilor preşedintelui, a fost completat vidul care a rămas după destrămarea URSS. Putin a menţionat că acest vid putea fi completat numai cu valori religioase.
Cum considerați : Stabilirea supremației legilor si a altor documente al EU asupra legislatiei interne a Republicii Moldova se referă la problema privind caracterul suveran și independent al statului moldovenesc?
Adăuga comentariu